NASA ar fi descoperit fosfină pe Venus în 1978, însă nu și-a dat seama. Ce arată datele din arhivă

Dacă viața există într-adevăr pe Venus, NASA ar fi descoperit-o tocmai din 1978. Însă descoperirea a trecut neobservată timp de 42 de ani.

Deși viața pe Venus este puțin probabilă, există un motiv pentru care ar trebui să luăm ideea în serios. La data de 14 septembrie, o echipă de oameni de știință au făcut un anunț important în jurnalul Nature Astronomy. Aceștia au descoperit fosfină, un gaz toxic care este de mult timp considerat un posibil indicator al vieții microbiene extraterestre, în atmosfera densă a planetei.

Sonda spațială care a ajuns la Venus în decembrie 1978

Descoperirea a fost monumentală în căutările pentru semne de viață în alte locuri din sistemul solar, care s-au concentrat în mare parte pe Marte și câțiva sateliți naturali care orbitează Jupiter și Saturn.

Între timp, Venus, fierbinte și toxică, a fost de mult timp considerată prea ostilă pentru a susține viață. Însă, acum, în timp ce căuta prin arhiva NASA, Rakesh Mogul, biochemist la California State Polytechnic University, și colegii săi au aflat că fosfina a fost descoperită de Pioneer 13, o sondă spațială care a ajuns pe Venus în decembrie 1978.

Datele din 1978 provin de la Large Probe Neutral Mass Spectrometer (LNMS), unul dintre instrumentele care au ajuns în atmosfera lui Venus ca parte din misiunea Pioneer 13.

De ce au fost trecute cu vederea dovezile din datale istorice ale misiunii Pioneer 13

LNMS nu a fost construit pentru a căuta compușii asemănători fosfinei și i-ar fi fost dificil să diferențieze între gazul toxic și alte molecule cu mase similare. Însă mostra colectată de Pioneer 13 conținea dovezi ale moleculei prezente într-un gaz cu aceeași masă ca fosfina.

„Cred că dovezile pentru posibile semnături ale vieții din datele istorice au fost oarecum trecute cu vederea pentru că se credea că nu ar putea exista în atmosferă”, a spus Mogul.

Biochimistul și colegii săi au mai găsit și urme ale altor chimicale care nu ar trebui să apară în mod natural în norii lui Venus, subsanțe precum oxigen, clor și peroxid de hidrogen.

„Noi credăm că acestea sunt semne ale proceselor chimice care nu au fost încă descoperită sau procese chimice posibil favorabile apariției vieții”, a mai adăugat Mogul.

Venus este capabilă să distrugă orice robot care aterizează pe suprafața sa

Cercetătorii au explicat că sunt necesare mai multe misiuni de explorare a planetei Venus, potrivit Science Alert.

„Avem nevoie de mai multe studii chimice și geologice pentru a înțelege sursele anomaliilor din norii planetei. Am putea să obținem date cu ajutorul sondelor spațiale sau sondelor de aterizare rezistente la căldură”, a mai adăugat biochimistul.

Fraza „rezistente la căldură” este importantă, având în vedere că planeta este capabilă să distrugă orice robot care aterizează pe suprafața sa fierbinte.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii

Ce este fosfina, gazul descoperit în atmosfera planetei Venus

Descoperire majoră pe Venus: zeci de structuri vulcanice active

Exoplaneta extrem de tânără și fierbinte, de mărimea lui Jupiter, care este o enigmă pentru astronomi



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.