NASA anulează misiunea GeoCarb de monitorizare a gazelor cu efect de seră

Toate lucrurile bune se și termină la un moment dat, iar în ceea ce privește misiunea GeoCarb a NASA, unele lucruri bune trebuie să se termine înainte de a începe cu adevărat.

NASA a anulat misiunea GeoCarb, o colaborare cu Universitatea din Oklahoma și Lockheed Martin prin care se intenționa amplasarea unui satelit de monitorizare a gazelor cu efect de seră pe orbita geostaționară.

GeoCarb ar fi măsurat nivelurile de dioxid de carbon, monoxid de carbon și metan din atmosferă de aproximativ 4 milioane de ori pe zi. Misiunea a fost selectată de NASA în 2016.

Misiunea GeoCarb nu ar mai fi fost rentabilă

„Deciziile de genul acesta sunt dificile, dar NASA este dedicată să facă alegeri atente cu resursele oferite de oamenii din Statele Unite”, a declarat Thomas Zurbuchen, administratorul asociat al NASA pentru știință.

„Așteptăm cu nerăbdare să ne îndeplinim angajamentul față de observarea de ultimă generație a climei într-un mod mai eficient și mai rentabil”, a adăugat el.

Potrivit comunicatului NASA, decizia de a anula GeoCarb a fost cauzată de „preocupări tehnice, costul performanței și disponibilitatea de noi surse alternative de date”. Cel mai recent cost anticipat al GeoCarb era de 600 de milioane de dolari, mult mai mare decât estimarea inițială a misiunii, de 170,9 milioane de dolari.

Agenția poate înregistra date din alte surse

În ceea ce privește acele noi surse de date, acestea includ noul Earth Surface Mineral Dust Source Investigation (EMIT) care a sosit la Stația Spațială Internațională (ISS) în iulie, precum și extinderea misiunii instrumentului Orbiting Carbon Observatory-3 care a început activitatea în 2019 tot la bordul ISS.

NASA lucrează și la Earth System Observatory, o serie de sateliți concentrați pe Pământ, care urmează să fie lansați până în 2030. Sateliții vor studia aerosolii, norii, biologia și geologia suprafeței, precum și deformarea și schimbarea suprafeței, printre alte domenii de cercetare.

„NASA acordă prioritate înțelegerii modului în care planeta noastră se schimbă, iar gazele cu efect de seră au un rol central în această înțelegere”, a declarat Karen St. Germain, directorul diviziei NASA Earth Science, într-un comunicat.

„Ne angajăm să facem observații cheie privind metanul și dioxidul de carbon, integrându-le cu măsurători colectate de alte misiuni naționale, internaționale și din sectorul privat și să punem la dispoziție informații utile comunităților și organizațiilor care au nevoie de ele pentru a-și informa deciziile”, a spus ea, potrivit Space.com.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Ce culoare are apusul de Soare pe Marte?

O explozie cosmică rară pune sub semnul întrebării tot ce știm despre Univers

Pământul va rămâne fără oxigen înainte să aibă loc schimbări climatice extreme

Creșterea temperaturilor afectează fetușii, potrivit unui nou studiu



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.