Mărturiile lui Tom Hanks, după vindecarea de COVID-19: ''Mi s-a întâmplat ceva ciudat''


Actorul american Tom Hanks a acordat primul său interviu după ce s-a vindecat de COVID-19, în care a vorbit despre experienţa sa cu această boală. Interviul pentru postul de radio The National Defense a fost acordat la o săptămână după ce soţia starului, actriţa Wilson, a vorbit şi ea.

Cei doi au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus în luna martie, pe când se aflau în Australia şi au stat internaţi în spital două săptămâni.

Actorul în vârstă 63 de ani a povestit că a avut dureri mari şi era foarte obosit. Hanks spune că a încercat să facă regulat sport pentru a se putea menţine în formă. “După 12 minute, eram epuizat. Mă întindeam în patul de spital şi dormeam”, a explicat actorul.

„A venit un medic din spital să mă vadă şi i-am spus: . S-a uitat la mine prin ochelarii ei, ca şi cum i-ar fi vorbit celei mai stupide persoane de pe Pământ, şi mi-a spus: “, a povestit starul glumind.

Nici în prezent cei doi actori, care sunt căsătoriţi de 23 de ani, nu ştiu cum s-au îmbolnăvit, ci doar că au contractat virusul în Australia, unde Hanks urma să filmeze pentru un viitor lungmetraj despre Elvis Presley, regizat de Baz Luhrmann, potrivit .

De altfel, acelaşi lucru l-a povestit şi actriţa, săptămâna trecută, pentru postul CBS. Rita Wilson a povestit că a fost „foarte obosită, a avut dureri mari, a simţit un disconfort atât de mare încât nu dorea să fie atinsă”, a avut febră puternică şi şi-a pierdut simţurile mirosului şi gustului.

Wilson a mai spus că li s-a administrat controversatul medicament hidroxiclorochină, dar nu ştie dacă a funcţionat, pentru că nu ştie dacă febra i-a scăzut pentru că pur şi simplu aşa trebuia să se întâmple după mai multe zile.

Însă actriţa a avertizat asupra efectelor secundare „extreme” ale medicamentului, precum greaţă puternică şi slăbirea muşchilor.

„Cred că oamenii trebuie să fie foarte precauţi în legătură cu acest medicament, nu ştim dacă este util în acest caz”, a spus Wilson.

Clorochina este folosită în mod tradiţional în tratarea malariei şi, deocamdată, nu există dovezi valide în sprijinul ideii că ar fi utilă contra COVID-19.

Wilson a mai spus că li s-a transmis că ea şi Hanks au căpătat imunitate în faţa virusului şi că au donat sânge pentru un studiu care are ca scop crearea unui vaccin. Actriţa a mai spus că aşteaptă să vadă dacă li se va cere să doneze şi plasmă.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.