Mărturiile lui Ozzy Osbourne despre ''nenorocitul iad'' al luptei cu maladia Parkinson


Ozzy Osbourne a vorbit despre lupta sa cu maladia Parkinson, descriind ultimul an ca „un nenorocit de iad”. Starul a anunţat că suferă de Parkinson în luna ianuarie.

Ozzy Osbourne a anunţat că suferă de Parkinson în ianuarie, când şi-a anulat turneul nord-american de anul acesta, pentru „a se putea recupera de pe urma numeroaselor probleme medicale cu care s-a confruntat în ultimul an”.

„În ultimul an, am avut o stare foarte proastă de sănătate”, a declarat muzicianul într-un interviu pentru iHeartRadio ICONS din California.

Acesta a explicat că problemele de sănătate grave de care suferă au făcut ca ultimele luni să fie extrem de dificile.

„M-au prins toate. Infecţia cu stafilococ la mână, apoi am făcut pneumonie, apoi am căzut, apoi am fost supus unei intervenţii chirurgicale”, a povestit starul.

Osbourne a mai spus că a fost diagnosticat cu maladia Parkinson în urmă cu 17 ani.

„Toată lumea crede că abia acum am descoperit că sufăr de Parkinson. Ştiu despre ea din 2003”, a spus acesta, potrivit .

Artistul a mai fost întrebat dacă se gândeşte să se retragă.

„M-am gândit la asta. Câteodată am gânduri din astea nebune. Nu mă pot retrage. Vă iubesc”, a declarat artistul.

Osbourne a vorbit pentru prima dată public despre boala sa în ianuarie, în emisiunea TV „Good Morning America” de pe ABC.

După ce a plecat din trupa Black Sabbath – pe care a înfiinţat-o, în 1968, alături de chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward -, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de artist solo. Albumul „No More Tears”, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. În total, Osbourne a lansat 11 albume de studio solo.

De-a lungul carierei, a primit, printre altele, o stea pe Hollywood Walk of Fame, un Global Icon Award la gala MTV Europe Music şi un Ivor Novello Award pentru munca sa de compozitor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.