Motivul pentru care viata sexuală a oamenilor a scăzut în timpul carantinei


Pandemia de coronavirus pare că a afectat şi viaţa sexuală a cetăţenilor din unele ţări, potrivit afirmaţiilor şefului companiei Reckitt Benckiser, care produce prezervativele Durex.

Laxman Narasimhan a declarat că oamenii au mai puţine relaţii sexuale din cauza crizei coronavirusului, iar acest lucru se vede şi în vânzările de prezervative, unde s-au înregistrat scăderi pe majoritatea pieţelor, inclusiv în Marea Britanie, potrivit .

El a mai spus că există mai puţină intimitate în rândul cuplurilor decât de obicei. „Întâlnirile intime sunt în scădere, iar aceasta este o manifestare a anxietăţii”, a afirmat el.

Şeful companiei, care a înregistrat vânzări mari pe alte produse, cum ar fi dezinfectanţi şi siropuri de tuse, a dat vina pe impactul politicilor de „a rămâne acasă”.

Narasimhan a precizat că în special italienii şi britanicii au fost cei mai puţin intimi, deşi în China s-a produs contrariul, unde restricţiile privind izolarea socială s-au ridicat. „Ceea ce vezi este că acest virus are un efect asupra numărului de ocazii intime în Marea Britanie”, a spus el.

După instituirea restricţiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului în Marea Britanie, în 23 martie, persoanelor care nu locuiesc în aceeaşi gospodărie nu le-a mai fost permis să se întâlnească.

Celor aflaţi la începutul relaţiilor li s-a oferit, de asemenea, doar o zi pentru a decide dacă se vor muta împreună sau se vor izola separat.

Casele de pariuri au prezis că în 2021 va exista un record de naşteri deoarece izolarea forţată favorizează cuplurile să conceapă copii. Predicţia se bazează pe teoria că natalitatea creşte brusc după perioadele de criză naţională, cum a fost după cel de Al Doilea Război Mondial.

Unii experţi au contestat acest lucru, afirmând că contrariul este mai des valabil după pandemii.

Reprezentanţii companiei Reckitt Benckiser au afirmat că se aşteaptă ca cererea de prezervative din Marea Britanie să crească după încheierea restricţiilor privind pandemia de coronavirus, aşa cum s-a întâmplat în China.

Săptămâna trecută, Reckitt Benckiser a avertizat publicul să nu consume dezinfectanţi, după ce preşedintele american Donald Trump a sugerat că ar putea fi folosiţi pentru a trata coronavirusul „prin injecţie, ingestie sau orice altă cale”.

Ulterior, Trump a precizat că afirmaţia sa a fost „sarcastică”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Care este secretul unei relaţii de cuplu fericite



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.