De ce lansăm telescoape în cosmos? Ce am descoperit datorită telescoapelor Hubble, James Webb (JWST) și care este direcția viitoare a astronomiei?
Pe 24 aprilie 1990, NASA împreună cu Agenția Spațială Europeană (ESA) au marcat începutul unei revoluții în domeniul astronomiei. În acea zi, naveta spațială Discovery a decolat având în cargo Telescopul Spațial Hubble, care a fost ulterior plasat pe o orbită joasă în jurul Pământului. Deși Hubble nu este cel mai mare telescop creat vreodată, cu o oglindă de doar 2,4 metri, considerată mică după standardele actuale, are un avantaj semnificativ față de telescoapele de pe suprafața Pământului: se află deasupra atmosferei terestre.
Această poziție îi conferă lui Hubble capacitatea de a capta imagini mult mai clare și detaliate decât ar fi posibil de la sol. În plus, telescopul poate observa tipuri de lumină care nu sunt vizibile pentru ochiul uman, care altfel ar fi blocate de atmosfera Pământului. După 35 de ani în spațiu, Hubble continuă să aducă descoperiri științifice notabile și imagini cosmice de o frumusețe uluitoare.
De ce lansăm telescoape în cosmos?
Lansarea unui telescop în cosmos este un proces complex, costisitor și plin de riscuri. Telescoapele spațiale trebuie să fie mai compacte, pentru a se încadra în interiorul unei rachete, și întreținerea sau repararea acestora este mult mai complicată. Cu toate acestea, avantajele sunt considerabile. Iată cele trei mari beneficii pe care le obținem deoarece lansăm telescoape în cosmos.
Cerul este semnificativ mai întunecat. Chiar și în cele mai întunecate colțuri ale Pământului, cerul nu devine niciodată complet negru. Poluarea luminoasă și un fenomen cunoscut sub numele de „airglow” (strălucirea aerului generată de moleculele excitante în atmosferă) reduc contrastul și ascund obiectele foarte slabe. Observând din spațiu, telescoapele evite acest „zgomot de fond”, având capacitatea de a detecta cele mai slabe lumini din Univers.
Atmosfera deformează imaginea. Turbulențele atmosferice determină stelele să „clipească”. Pentru astronomi, aceasta înseamnă imagini mai neclare și detalii pierdute, ceea ce îngreunează distincția obiectelor apropiate sau foarte mici. În spațiu, datorită absenței turbulenței, imaginile sunt mult mai clare și stabile.
Atmosfera împiedică o mare parte din lumina invizibilă să ajungă la noi. Atmosfera ne apără de radiații dăunătoare, cum ar fi ultravioletele, razele X și gama, dar acest lucru restricționează considerabil observațiile astronomice. De asemenea, vaporii de apă și dioxidul de carbon din aer absorb lumina în infraroșu, ceea ce face ca multe observații cruciale să fie imposibile de realizat de pe sol.
De exemplu, lumina galaxiilor foarte îndepărtate este „întinsă” spre infraroșu din cauza expansiunii Universului. Telescopul Spațial James Webb (JWST) este special conceput pentru a detecta această lumină, dezvăluind structuri din Universul timpuriu care altfel ar rămâne ascunse,
