Strălucirea invizibilă a bufnițelor Asio otus: O nouă frontieră în înțelegerea comunicării aviare
Un studiu recent realizat de cercetători americani evidențiază o descoperire remarcabilă în sfera păsărilor nocturne: bufnițele cu urechi lungi (Asio otus), o specie întâlnită frecvent în pădurile din emisfera nordică, emit o strălucire roz intensă atunci când sunt expuse la lumină ultravioletă (UV). Acest fenomen, complet nemarcat pentru ochiul uman, ar putea influența în mod semnificativ comportamentul social și ecologia acestor păsări, având potențialul de a reprezenta un mecanism de comunicare între indivizi și o adaptare biologică care rămâne invizibilă prădătorilor.
Descoperirea, publicată în The Wilson Journal of Ornithology și popularizată de Science Alert, a rezultat dintr-o cercetare extinsă desfășurată în Michigan, SUA, unde cercetătorii de la Northern Michigan University au colaborat cu specialiști de la Whitefish Point Bird Observatory.
Radiația ultravioletă pune în lumină „cerneala invizibilă” a penajului
Bufnițele din specia Asio otus au un penaj ce pare relativ sobru, adaptat vieții în pădure, dar care, sub lumina UV, devine roz fluorescent. Echipa de cercetare a examinat penele a 99 de exemplare capturate în timpul migrației de primăvară din 2020, descoperind că o parte semnificativă a aripilor acestor păsări emite o strălucire roz intensă, vizibilă doar prin utilizarea radiației UV.
Explicația acestui fenomen biologic se leagă de prezența unor pigmenți speciali numiți porfirine – compuși fotosensibili care fluorescează în prezența luminii ultraviolete. De asemenea, acești pigmenți sunt instabili în timp, degradându-se la contactul cu lumina solară, ceea ce a determinat cercetătorii să sugereze că fluorescența ar putea fi folosită pentru a evalua vârsta și starea generală a penajului bufnițelor.
Vârsta și sănătatea influențează strălucirea
Studiul a dezvăluit că bufnițele mai în vârstă, mai ales femelele – ceea ce reprezintă o surpriză – au o concentrație mai mare de porfirine în pene. De asemenea, indivizii cu un penaj mai închis la culoare, probabil asociat cu o sănătate mai bună sau cu o vârstă mai înaintată, prezentau o fluorescență mai intensă.
Pentru tinerii și cei cu penaj mai deschis, intensitatea fluorescenței UV părea să fie legată de nivelul nutrițional – o bufniță bine hrănită avea pigmenți mai colorați, susținând ipoteza că fluorescența ar putea oferi indicii despre condiția fizică a păsării, acționând ca un semnal vizual pentru alți indivizi ai aceleași specii.
Un posibil instrument de comunicare între indivizi?
O ipoteză centrală avansată de autori sugerează că porfirinele fluorescente ar putea funcționa ca mecanism de comunicare intra-specie. Pe parcursul ritualurilor de curtare, masculii efectuează zboruri specifice pentru a atrage femelele, moment în care reflexiile roz ar putea deveni perceptibile în spectrul UV, vizibile pentru majoritatea păsărilor. Astfel, bufnițele ar putea folosi acest fenomen pentru a trimite semnale vizuale într-un mod subtil și sigur – prădătorii care nu detectează UV nu ar fi conștienți de aceste mesaje.
Cu toate acestea, cercetătorii au observat că femelele, și nu masculii care participă la zborurile demonstrative, prezintă o fluorescență mai puternică – ceea ce sugerează o posibilă funcție alternativă a pigmenților UV, dincolo de scopul explicit legat de curtare.
Rolul în incubație și regimul termic?
Autorii studiului au avansat o ipoteză alternativă fascinantă: porfirinele fluorescente ar putea contribui la reglarea termică și incubația ouălor.
