Motivul pentru care marii rechini albi nu vor supraviețui niciodată în acvarii

Te-ai întrebat vreodată de ce nu ai văzut niciodată un mare rechin alb într-un acvariu? Nu este vorba despre mărime, desigur. Cei mai mari membri din familia delfinilor, orcile, trăiesc în acvarii, așa că, de ce nu ar putea și marii rechini albi? Principalele motive sunt legate de dietă și oxigen, ambii fiind factori vitali pentru supraviețuire.

Una dintre ultimele încercări de a introduce un rechin alb în captivitate a fost la Acvariul Okinawa Churaumi, în Japonia, în 2021. Acesta a murit după doar trei zile, potrivit IFLScience.

Înainte de aceasta, au existat zeci de încercări la fel de deprimante de a expune publicului marii rechini albi. Prima încercare cunoscută a fost cea de la Marineland of the Pacific, un acvariu și o atracție turistică din California, SUA, la mijlocul anilor 1950. Rechinul a supraviețuit mai puțin de o zi.

O incapacitate de adaptare

SeaWorld a avut, de asemenea, destul de multe încercări de a încerca să găzduiască mari rechini albi în anii 1970, 1980 și 1990. Toate acestea s-au soldat cu moartea rechinului sau cu eliberarea acestuia în sălbăticie în câteva săptămâni.

De fapt, în 2004, Acvariul Monterey Bay a devenit singura instituție care a reușit să mențină mari rechini albi în viață pentru mai mult de 16 zile. Aceștia au reușit să rămână în viață și sănătoși timp de câteva luni, însă acest lucru este o excepție.

Prada vie rămâne indispensabilă marilor rechini albi

Există câteva teorii despre motivul pentru care acești „băieți răi ai oceanelor” se descurcă atât de prost în captivitate.

O problemă este dieta lor. Marii rechini albi sunt un arhetip al prădătorilor apex. În sălbăticie, ar trebui să fie aproape de înfometare ca să mănânce altceva în afară de pradă vie. Într-un acvariu, acest lucru nu este nici ușor, nici ieftin, nici foarte bun din punctul de vedere al relațiilor cu publicul.

O nevoie acută de libertate

Marele rechin alb este unul dintre animalele acvatice care trebuie să înoate constant pentru ca apa să le treacă peste branhii și să obțină oxigen. Deoarece această specie poate atinge adesea până la șase metri în lungime, veți avea nevoie de un acvariu destul de mare pentru a-i oferi spațiul de care are nevoie. Bineînțeles, acești rechini traversează, de asemenea, distanțe uriașe în sălbăticie. O femelă rechin, cunoscută sub numele de Nicole, a fost observată călătorind din Africa, până în Australia și înapoi, o călătorie dus-întors de peste 20.000 de kilometri în doar nouă luni.

Un acvariu care ar putea măcar să încerce să imite dimensiunea apelor în care se simt bine ar fi astronomic de nepractic. Încă o dată, nu ar fi foarte distractiv din perspectiva unui membru al publicului plătitor care dorește să vadă un mare rechin alb în carne și oase.

O altă teorie sugerează că mediul artificial al unui acvariu de sticlă ar putea copleși sau confunda electrorecepția incredibil de ascuțită a acestor rechini. Această percepție senzorială le permite să detecteze mișcări și schimbări subtile în mediul marin. Cu toate acestea, într-un acvariu, ar fi ușor de confundat de cantitatea uriașă de stimuli, de la pereți de sticlă la echipamente electronice, care îi înconjoară.

O altfel de viziune asupra animalelor marine mari aflate în captivitate

De asemenea, lucrurile au evoluat față de anii 1990. În ultimii ani, s-a produs o schimbare majoră în percepția publică cu privire la animalele marine mari în captivitate, în special datorită documentarului de mare succes „Blackfish”, care a expus practicile SeaWorld asupra orcilor lor captive.

Se poate spune cu certitudine că o expoziție cu mari rechini albi vii în prezent nu ar mai fi atât de plăcută pentru public ca în anii trecuți.

Vă mai recomandăm și:

O dronă a filmat cum un surfer profesionist a scăpat în ultima clipă de un mare rechin alb

De ce au rechinii-ciocan capul în formă de ciocan?

„Cea mai mare pădure de ierburi marine din lume”, descoperită cu ajutorul rechinilor

Dragonii de mare sunt creaturi incredibil de ciudate, iar cercetătorii ar fi aflat de ce



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.