Motivele pentru care ar trebui sa bei des şampanie

Şampania este băută de obicei la ocazii speciale, însă, după cum spun cercetătorii, ar fi bine să găsim mai des prilejuri de a ciocni o cupă. Nu doar că nu ne face rău, dar consumul moderat poate avea chiar efecte benefice.

1. Poate creşte apetitul sexual

Este demonstrat că alcoolul îi face pe oameni să scape de inhibiţii. Şampania are avantajul de te lăsa şi cu ceva energie pentru a putea profita de starea de exaltare pe care o simţi, spre diferenţă de alte băuturi care te moleşesc.

2. Poate îmbunătăţi sănătatea inimii

La fel ca vinul, şi şampania poate să fie bună pentru sistemul cardiovascular. Faptul că este făcută tot din struguri îi dă puteri antioxidante benefice pentru sănătatea vaselor de sânge şi pentru lupta cu colesterolul. Secretul este, la fel ca în cazul tuturor băuturilor alcoolice, moderaţia.

3. Te menţine în formă

Cercetători de la Universitatea din Columbia au arătat că şampania conţine proteine care sunt benefice pentru memoria pe termen scurt. Un alt studiu, realizat în 2013 de Universitatea din Reading, a scos la iveală faptul că 3 pahare de şampanie pe săptămână chiar îmbunătăţesc capacitatea de a memora.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.