# Nicolae Ceaușescu și Fascinația sa pentru Pădurile de Fazani
Nicolae Ceaușescu, conducătorul comunist al României între 1965 și 1989, era renumit pentru multiplele sale pasiuni, inclusiv vânătoarea de fazani. Deși la început partidele de vânătoare reprezentau un moment de relaxare și distracție pentru dictator, acestea s-au transformat în timp într-o simulare, organizată cu rigurozitate de regimul comunist pentru a-i îndeplini capriciile.
## Destinațiile favorite pentru vânătoarea de fazani
După ce a preluat conducerea țării, Ceaușescu a început să participe din ce în ce mai frecvent la partidele de vânătoare de fazani desfășurate în pădurile din împrejurimile Bucureștiului. Aceste activități vânătorești aveau loc în pădurile de stejar și gârniță din rezervațiile speciale din județele Giurgiu și Prahova, precum și în pădurile din Complexul Scroviștea.
Printre locurile de preferință se numărau pădurile Ghimpați-Giurgiu (Albele, Ogarca, Teșila, Cioflecu, Ghimpați) și cele care făceau parte din Ocolul silvic Ploiești (Baracu). De asemenea, au fost organizate în mod repetat vânători în pădurea Buriașu, care, între anii 1973-1990, era parte din Complexul Scroviștea – o zonă exclusivă pentru nomenclatura comunistă.
## Crearea crescătoriilor de fazani
Interesul lui Ceaușescu de a prinde din ce în ce mai mulți fazani a condus la înființarea unor crescătorii contemporane, dedicate special acestor vânători. Până în 1969, fazanii erau crescuți în ferme gospodărești, ouăle fiind incubate de găini domestice, iar puii erau lăsați liberi în păduri după 14 zile, unde învățau să se apere și să supraviețuiască.
După 1969, sistemul a suferit o transformare radicală. Crescătoriile au fost modernizate, iar fazanii erau produse industrial, prin incubatoare și surse electrice, fiind hrăniți artificial cu hrană granule. Acest nou sistem a facilitat o creștere rapidă a producției de fazani pentru vânătorile prezidențiale.
## Fazani care nu se ridică
În timp, au început să apară dificultăți. Fazanii crescuți în captivitate și apoi eliberați în pădure nu se comportau ca cei sălbatici. Multe dintre păsări nu zburau și, în loc să înfrunte vânătorii în aer, preferau să fugă pe sol printre goniți.
Au fost luate măsuri disperate pentru a aborda această problemă. De exemplu, au fost ridicate garduri din nuiele de-a lungul traseelor de vânătoare, cu speranța că fazanii vor fi îndemnați să zboare dacă întâlnesc un obstacol. Totuși, această soluție s-a dovedit ineficientă, deoarece fazanii fie săreau peste gard, fie îl ocoleau și continuau să alerge.
## Strategii folosite pentru a îmbunătăți vânătoarea
Pentru a asigura o experiență de vânătoare de succes pentru Ceaușescu, s-au aplicat tehnici mai puțin ortodoxe. În timpul unor vânători, silvicultorii pregăteau fazani speciali, care erau lansați în aer exact în direcția dictatorului.
Acești fazani erau păstrați în coșuri și, la momentul oportun, tehnicienii îi aruncau efectiv în aer, dându-le impresia că zboară natural deasupra locului de vânătoare. Ceaușescu era conștient de aceste trucuri, dar le accepta, atâta timp cât avea ocazia să doboare un număr mare de păsări.
În ultimele etape ale regimului, Ceaușescu participa la vânătorile de fazani doar o dată sau de două ori pe an. At
