Asemenea nouă, oamenii, multe specii de animale depind de conexiunile sociale pentru a supraviețui și a se dezvolta. Așadar, comunicarea eficace între indivizi este fundamentală. Ce putem învăța din modul în care delfinii își alocă nume?
Speciile cu o viață socială intensă tind să dezvolte sisteme de comunicare mai sofisticate. Gândiți-vă, spre exemplu, la un grup de cimpanzei care se exprimă prin gesturi și sunete sau la o familie de elefanți care comunică prin atingeri și sunete de frecvență joasă.
Delfinii comuni Indo-Pacific (Tursiops aduncus) locuiesc în comunități sofisticate, unde fiecare individ formează legături strânse cu un număr mic de semeni, dar și relații mai lejere cu un cerc social extins, un model comparabil cu rețelele sociale umane. Pentru a menține acest echilibru social, interacțiunile interumane sunt esențiale.
Din vremuri îndelungate, se știe că delfinii utilizează „fluierături-semnătură”, sunete distinctive care servesc ca o semnătură acustică individuală. În cercetarea recentă, s-au găsit dovezi că aceste fluierături ar putea comunica mai mult decât doar identitatea delfinului. Ce poate revela modul în care delfinii își aleg numele?
Delfinii își aleg nume care includ alte tipuri de informații
Delfinii se comunică printr-o gamă variată de sunete, precum impulsuri rapide și fluierături. Fluierăturile se clasifică în două categorii principale: cele „semnătură” (individuale, unice pentru fiecare delfin) și celelalte, mai generale.
Fluierătura-semnătură reprezintă un model de frecvență distinctiv, creat de fiecare delfin în copilărie și păstrat pe parcursul vieții. Atunci când interacționează cu alții, până la 30% din fluierăturile unui delfin pot fi atribuite acestei semnături personale, raportează Science Alert.
„Am observat că, deși aceste fluierături au o structură foarte stabilă, ele manifestă o anumită variabilitate. Am cercetat această combinație de stabilitate și schimbare pentru a evalua dacă fluierăturile ar putea transmite mai mult decât un simplu ‘nume’”, afirmă Ekaterina Ovsyanikova, de la Universitatea Queensland (Australia).
Între 2017 și 2018, echipa de cercetare a înregistrat în mod repetat sunetele emise de un grup de delfini din apropierea insulei Moreton, situată în estul Australiei. Au fost folosite atât date recente, cât și înregistrări istorice din urmă cu 15 ani.
„Am constatat că, deși tiparele de frecvență rămân constante, există o variabilitate continuă în timp, sugerând că fluierăturile-semnătură ar putea conține și informații emoționale sau contextuale. Interesant este că masculii par să aibă fluierături mai variabile decât femelele, posibil din cauza diferențelor în rolurile sociale și tipurile de interacțiuni. De asemenea, am identificat un tip
