O descoperire captivantă în Austria oferă noi perspective asupra obiceiurilor funerare din secolul al XVIII-lea. Într-o criptă situată într-un sat îndepărtat la nord de Dunăre, cercetătorii au descoperit o metodă inedită de conservare a rămășițelor umane – distinctă de tehnicile cunoscute până acum – în urma examinării unui trup mumificat al unui cleric local. Detaliile acestei descoperiri aduc nu doar o incursiune în tradițiile și credințele epocii, ci și o dovadă a ingeniozității premoderne în conservarea cadavrelor.
Corpului mumificat al vicarului Franz Xaver Sidler von Rosenegg, care a murit în 1746 la vârsta de 37 de ani, i s-a păstrat conservația până în prezent în Biserica St. Thomas am Blasenstein. De-a lungul timpului, vicarul mumificat a generat uimire și fascinație, fiind considerat de unii localnici ca având origini miraculoase. Cu toate acestea, un proiect recent de restaurare a oferit cercetătorilor o oportunitate rară de a explora științific misterul mumiei.
Cercetare de tehnica neobișnuită: un amestec de materiale și substanțe chimice
Echipa condusă de profesorul Andreas Nerlich de la Universitatea Ludwig-Maximilians din München a efectuat o serie de analize detaliate asupra rămășițelor, utilizând tomografii computerizate, datare cu radiocarbon și analize chimice ale țesuturilor și oaselor. Rezultatele au fost surprinzătoare: nu au fost găsite semne de incizii externe, ceea ce indica faptul că trupul nu fusese deschis conform procedurilor tradiționale de îmbălsămare.
În interiorul corpului au fost identificate materiale precum rumeguș de brad și molid, textile din in și cânepă, alături de broderii textile. Un rol esențial au avut și substanțele detectate – clorura de zinc și urme de arsenic – cunoscute pentru proprietățile lor antimicrobiene și de deshidratare, eficiente în conservarea pe termen lung a țesuturilor organice.
Intervenție fără disecție convențională
Ceea ce a surprins cel mai mult echipa de cercetare a fost metoda prin care aceste materiale au fost introduse: fără deschiderea abdomenului sau a toracelui, ci prin rect. Această procedură, necunoscută în literatura medicală contemporană a epocii, sugerează că mumificarea a fost intenționată, dar realizată printr-o tehnică complet neobișnuită.
Ipoteza formulată de cercetători este că această metodă a fost utilizată cu scopul de a conserva temporar trupul – fie pentru transport, fie pentru expunerea publică – într-un context în care poate nu existau posibilități pentru îmbălsămare clasică. În lipsa unor surse documentare care să explice această practică, aceasta rămâne o enigmă în domeniul medicinei și ritualurilor religioase din secolul al XVIII-lea.
Existența unui cleric rural în secolul al XVIII-lea
Analizele izotopice ale oaselor au adus și informații despre stilul de viață al vicarului. Dieta sa abundentă, care includea cereale și carne, reflectă poziția sa religioasă într-un mediu rural. De asemenea, absența semnelor de efort fizic intens confirmă ipoteza unei vieți sedentare, tipice pentru un cleric.
Cercetările au sugerat că, înainte de moarte, Franz Xaver Sidler ar fi trecut printr-o perioadă de foamete, posibil în timpul Războiului de Succesiune Austriac, desfășurat între 1740 și 1748. În ceea ce privește cauza decesului, cercetătorii infirmă teoriile anterioare privind otrăvirea, stabilind că moartea a fost cauzată de o hemoragie pulmonară severă determinată de tuberculoză cronică.
Un indiciu considerat anterior suspect – un obiect în formă de capsulă regăsit în zona pelviană – s-a dovedit a fi
