Ionel IC Brătianu și Strategia sa Diplomatică în Primul Război Mondial: Misiunea Specială a lui Nicolae Filipescu în Rusia
Intrarea României în Primul Război Mondial în alianta cu Antanta a fost rezultatul unor negocieri diplomatice intense, desfășurate pe parcursul a doi ani sub conducerea abilului om de stat Ionel IC Brătianu. Deși, inițial, România a optat pentru o poziție de neutralitate, realitatea geopolitică a impus o alegere esențială: între Puterile Centrale și Antanta. Brătianu, care ocupa funcția de prim-ministru în acel moment, a avut un rol decisiv în orientarea țării către Franța, Rusia și Marea Britanie. Un episod mai puțin cunoscut, dar reprezentativ pentru strategia sa politică, este misiunea specială delegată liderului conservator Nicolae (Nicu) Filipescu, trimis în Rusia țaristă într-un context tensionat al negocierilor.
Relația Brătianu–Filipescu: Rivalitate Transformată în Instrument Politic
Deși Ionel Brătianu și Nicolae Filipescu erau adversari politici ireconciliabili, întâlnindu-se rar față în față, interesul național și strategia sofisticată a prim-ministrului au permis o colaborare indirectă. Filipescu era recunoscut ca un susținător fervent al intrării rapide a României în război de partea Antantei. Deși avea o reputație publică de strateg militar – având în vedere că fusese ministru de Război – sursele istorice, cum ar fi memoriile lui Constantin Argetoianu, afirmă că Filipescu nu stăpânea în profundime problemele militare.
Conștient de aceste slăbiciuni, Brătianu l-a influențat prin intermediul generalului Dumitru Iliescu. Sub pretextul unor discuții tehnico-militare, Filipescu a fost adus în eroare, crezând că România era ideal pregătită pentru război, desfăcându-se de „un milion de baionete” și de toate echipamentele necesare unei armate moderne – o realitate departe de adevăr.
Negocierile Dificile cu Rusia Țaristă
La începutul anului 1916, România se afla într-un moment crucial al negocierilor cu Antanta. Discuțiile cu Franța și Marea Britanie avansau, însă cele cu Rusia erau complicate de două chestiuni principale: disputa teritorială asupra Cernăuțiului din Bucovina și absența unui angajament ferm cu privire la suportul militar rusesc în Dobrogea, în eventualitatea unui atac bulgar.
Brătianu, într-o manevră strategică, l-a desemnat pe Nicu Filipescu pentru o misiune informală la Petrograd. Obiectivele sale erau duble:
1. Obținerea unor informații directe despre poziția și disponibilitatea rușilor.
2. Formularea unei cereri clare pentru un sprijin militar iminent în sudul țării, pentru a apăra Dobrogea, astfel încât Armata Română să-și poată concentra eforturile pe ofensiva din Transilvania.
Planul Machiavelic și Iluziile de Sprijin
Brătianu nu căuta doar garanții militare – își dorea, de asemenea, să interpună trupele ruse, de confesiune pravoslavnică, în fața trupelor bulgare, crezând că soldații bulgari, eliberați de dominația otomană de către ruși în Războiul din 1877, nu vor îndrăzni să deschidă focul asupra acestora. O teorie idealistă, care s-a dovedit rapid a fi contrazisă de realitățile de pe teren.
Nicu Filipescu, dornic de implicarea României în conflict, a primit cu entuziasm această misiune. Deși a ezitat să aibă o discuție directă cu Ionel Brătianu înainte de plecare, a acceptat să se întâlnească doar cu Alecu Constantinescu pentru a obține detalii. Refuzând orice formă de compensație, Filipescu a plecat spre Petrograd folosind mijloace oficiale de transport, convins că va contribui la grăbirea deciziei politice de a intra în război.
O Misiune cu
