Mircea Popescu, miliardar în Bitcoin,  a fost găsit mort în Costa Rica – presă

Mircea Popescu, antreprenor şi unul dintre veteranii industriei crypto, s-a înecat zilele trecute în Costa Rica, spune Tuur Demeesteer, investitor în criptomonede şi autor al studiului „Bitcoin Reformation”, conform U.Today.

Potrivit publicaţiei costaricane CRHoy, un turist în vârstă de 43 de ani s-a înecat săptămâna trecută în provincia Puntarenas.

În ciuda faptului că l-a descris drept „polonez”, instituţia de media susţine că numele turistului este Mircea Popescu.

Antreprenorul susţinea că este singurul om care a deţinut vreodată un milion de bitcoin.

„Părintele conceptului de ‘Bitcoin Maximalism’ ar putea fi mort. Dacă ştirea se dovedeşte a fi adevărată, o mulţime de bitcoini ar putea fi pierduţi pentru totdeauna, iar piaţa ar putea primi o lovitură serioasă”, a spus John Carvalho, gazda unui podcast celebru pe vbtcoin, potrivit Mediafax.

Descoperit mort pe plajă

De asemenea, dezvoltatorul web Diana Coman a confirmat decesul lui Mircea Popescu în cadrul blogului pe care îl moderează.

Jurnaliştii au adăugat că Mircea Popescu a fost găsit pe plaja Hermosa în dimineaţa zilei de 23 iunie, însă paramedicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Antreprenor, investitor şi cercetător, Mircea „MP” Popescu a crescut în Cluj-Napoca şi a trăit în Statele Unite, Mexic, Costa Rica şi Egipt. El a lansat în 2008 Trilema, un blog prin care a abordat o serie de probleme sociale şi personale. Începând cu 2012, a început să scrie despre Bitcoin şi criptomonede. În luna aprilie a aceluiaşi an a fondat unul dintre primele servicii de tranzacţionare de Bitcoin, MPEx. Platforma a fost investigată de Securities and Exchange Commission, însă investitorul a negat orice fel de colaborare cu autorităţile din SUA.

În 2014, Mircea Popescu a plătit toate facturile organizaţiei non-profit din spatele sistemului de operare OpenBSD pentru a aduce un omagiu contribuitorilor care au arătat o „abordare drastică privind procesele de securitate”. Liderul OpenBSD Theo de Raadt a admis că sistemul de operare şi-ar fi oprit operaţiunile în lipsa fondurilor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.