MiG-uri  fără însemne identificate la o bază rusească din Siria

Imaginile de pe rețelele de socializare prezintă o serie de MiG-uri la baza rusească Khmeimim din Siria.

O serie de imagini de pe rețelele de socializare confirmă prezența unor avioane MiG-29 fără însemne la baza militară Khmeimim din Siria. The War Zone, citat de către The Drive notează că acestea s-ar putea îndrepta către Libia. Cel mai probabil vor fi folosite de către forțele loiale generalului Khalifa Haftar, aflat în conflict deschis cu guvernul recunoscut de către Națiunile Unite.

Imaginile prezintă un avion de vânătoare, în fundal poate fi văzută coada unui al doilea MiG. Internauții au observat faptul că insemnele care ar trebui să se afle pe coadă, printre care se numără și steaua roșie a Forțelor Aeriene Ruse nu pot fi observate, fiind acoperite cu vopsea. De asemenea, pe aceste avioane nu sunt vizibile alte marcaje care ar putea fi folosite pentru a identifica entitatea care le folosește.

Modelele MiG au o serie de variante care pot fi optimizate în funcție de mediul în care urmează să fi folosite și, conform experților, în aceste poze apare un MiG-29S. Încă nu este clar dacă avionul din imagini este o variantă îmbunătățită a acestui model.

Rusia neagă orice implicare

Comandamentul militar american pentru Africa (AFRICOM) a anunțat că unele avioane, printre care și MiG-29, au zburat recent către Libia. The War Zone notează că acestea au ajuns la baza militară Khmeimim  în data de 18 și au decolat în data de 25.

Autoritățile rusești nu au oferit explicații legate de mutarea acestor avioane, totuși, Viktor Bondarev, președinteșe Comisie de Apărare din camera superioară a Dumei de Stat și fost comandant al Forțelor Aero-spațiale, explică faptul că avioanele nu sunt rusești. Acesta precizează că MiG-urile sunt sovietice și că acum aparțin unui alt stat.

Citește și:

”Tancul zburător”: de ce unul dintre cele mai produse avioane a dispărut subit după Al Doilea Război Mondial

Avion de vânătoare din generaţia a 6-a, prezentat de Macron la Paris – VIDEO

De ce se prăbuşesc avioanele de pasageri produse în Rusia. SSJ 100, singurul model fabricat după sfârşitul URSS

Ochii din cer. Cinci avioane militare americane de spionaj



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.