Microsoft a dizolvat complet un serviciu și tu sigur nu știai de asta

Platforma Mixer va fi dezactivată, Microsoft mutând utilizatorii și partenerii către Facebook Gaming.

Mixer este un serviciu de live streaming pentru gaming care a fost lansat în 2016 și care, în decursul aceluiași an, a fost achiziționat de către Microsoft. The Verge notează că gigantul tehnologic a decis ca platforma să fie închisă în curând și ca utilizatorii și partenerii săi să fie preluați de către Facebook Gaming.

O investiție dezamăgitoare

Din 2016, atunci când a cooptat Mixer în pachetul său de servicii, Microsoft a depus eforturi pentru a se asigura că platforma reușește să fie în competiție cu numele grele din zona livestreaming-ului de gaming: Twitch, YouTube sau chiar Facebook Gaming.

Phil Spencer, șeful departamentului de servicii de gaming, explică faptul că Mixer a avut de recuperat un avans important în fața celorlalți competitori de pe piață.

„Cred că comunitatea Mixer va beneficia cu adevărat de publicul larg pe care Facebook îl are prin proprietățile lor și de abilitățile de a ajunge la jucători într-un mod foarte eficient prin intermediul platformei sociale pe care Facebook o are”, mai explică directorul.

Tranziția la Facebook Gaming

Din data de 22 iulie cei care produc și cei care vizionează streamuri vor fi redirecționați în mod automat la Facebook Gaming. În ceea ce privește partenerii Mixer, aceștia vor deveni partenerii ai noului serviciu.

Monetizarea transmisiunilor, o parte importantă a platformei, va fi disponibilă și după 22 iulie, streamerii fiind eligibili pentru programul Level Up al Facebook.

Experții din zona de gaming explică faptul că acest parteneriat strategic depășește nu se rezumă capacitatea Facebook de a ajunge la un număr mare de oameni. În viitor, Microsoft urmează să lanseze xCloud, un serviciu de gaming care va fi integrat în platforma Facebook Gaming.

Mixer a avut o serie de probleme legate de viziunea și administrare care au dus la eșecul platformei. Totuși, înainte de a închide serviciul, Microsoft a avut opțiunea de a investi și mai mulți bani, cu șanse mici ca investiția să fie profitabilă sau să vândă. Directorii companiei au ajuns la concluzia că nici vânzarea serviciului nu se va dovedi o idee profitabilă, așa că au decis să colaboreze cu Facebook pentru a-și păstra utilizatorii aproape.

În ceea ce privește tehnologia care a fost folosită pentru Mixer, oficialii Microsoft anunță că va fi redirecționată către un serviciu care a luat având în perioada pandemiei: Microsoft Teams. Asta înseamnă că utilizatorii vor avea parte de de o experiență mai bună și că cei care lucrau la fostul serviciu de streaming vor avea în continuare un loc de muncă.

xCloud, un proiect ambițios

Oficialii Microsoft speră ca în viitor noua platformă să găzduiască chiar și două miliarde de jucători streameri, iar pentru această sarcină Mixer pur și simplu nu este echipat.

În prezent, nu este clară relația dintre xCloud și Facebook Gaming, singura certitudine legată de noua platformă fiind aceea că ea va face parte din oferta Xbox Game Pass.

Citește și:

Aplicaţie de jocuri, lansată de Facebook

Microsoft va investi o sumă uriaşă într-un proiect ”cloud” polonez

Un AI al Microsoft poate să identifice sunetele scoase de către mâncare din apelurile noastre video

Cum ar putea arăta noul Windows 10 dacă omul acesta va fi angajat de Microsoft



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.