Melodii moleculare. Cercetătorii și liceenii de la Cluj au transformat apă și cafeină în muzică

Vibrațiile moleculelor apei, cafeinei sau aspirinei au fost transformate în muzică de către cercetători români și britanici și de liceeni din Marea Britanie. Scopul este de a-i apropia pe elevi de studiul chimiei.

Elevii de la clase de muzică și chimie au măsurat vibrațiile moleculelor precum apa, cafeina, aspirina sau unele mai puțin comune, precum acidul cinamic, pe care le-au sintetizat ei înșiși.

La proiect au participat și cercetători de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și de la Universitatea din Bradford, Marea Britanie.

În cadrul cercetării s-a folosit radiație infraroșie pentru a măsura vibrațiile și un software de modelare moleculară pentru a le vizualiza.

Cercetătorii și liceenii de la Cluj au transformat vibrații moleculare în melodii

„Prin multiplicări matematice simple, elevii au convertit apoi lungimile de undă mici absorbite de către molecule din radiația infraroșie, în lungimi de undă mai mari, corespunzătoare undelor sonore. Aceasta le-a permis să reprezinte vibrațiile din molecule ca note muzicale”, au anunțat reprezentanții UBB.

Lucrând împreună, elevi de la clasele de muzică, alături de cei de la profilul chimie, au reușit apoi cu datele obținute să compună o serie de piese muzicale care să „reprezinte” acele molecule.

Alexandru Lupan, lector în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB, a declarat, pentru MEDIAFAX, că scopul proiectului de cercetare a fost unul educativ, fiind o modalitate de a-i apropia pe elevi de chimie, de a învăța această materie prin muzică, potrivit Mediafax.

Împletirea artei cu știința la Universitatea „Babeș-Bolyai”

„Este vorba despre o învățare interdisciplinară, prin care am reușit să unim discipline realiste cu cele artistice. De asemenea, sperăm ca astfel de explorări să ajute la dobândirea de noi cunoștințe despre moleculele din jurul nostru, dar și la împletirea artei cu știința”, a spus Lupan.

Rezultatele proiectului de cercetare au fost publicate în jurnalul academic internațional „Journal of Chemical Education”.

Melodiile moleculare pot fi ascultate AICI.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.