Medicament pentru osteoporoză, posibil tratament eficient pentru pacienții COVID-19

Un medicament folosit în tratarea osteoporozei ar putea fi un tratament eficient pentru pacienții COVID-19 cu simptome ușoare sau asimptomatici, a informat Comisia Europeană.

„Un consorțiu finanțat de UE a anunțat că un medicament generic, înregistrat deja, care este utilizat pentru tratarea osteoporozei, denumit raloxifen, ar putea fi un tratament eficace pentru pacienții COVID-19 cu simptome ușoare sau asimptomatici. Consorțiul utilizează o platformă de supercalcul susținută de UE, una dintre cele mai performante din lume, pentru a verifica impactul potențial al moleculelor cunoscute asupra structurii genomice a noului coronavirus.

Acesta este unul dintre numeroasele exemple ale modului în care programul de cercetare și inovare al UE intitulat Orizont 2020 reunește cei mai buni cercetători europeni, cele mai bune companii farmaceutice, tehnologii și infrastructuri de cercetare pentru a contribui la învingerea virusului”, se arată într-un comunicat.

Ar putea opri reproducerea virusului în celule

Conform acestuia, consorțiul a testat deja în mod virtual 400.000 de molecule utilizând supercalculatoarele sale.

„Au fost preselectate 7.000 de molecule, care au fost testate suplimentar ‘in vitro’, pentru faza următoare fiind selectate 100, iar dintre acestea, 40 sunt considerate active împotriva virusului. Dintre acestea, substanța raloxifen s-a dovedit a fi cea mai promițătoare. Conform proiectului, substanța raloxifen ar putea fi eficace în blocarea reproducerii virusului în celule și, astfel, ar putea stopa evoluția bolii, în special în cazurile depistate timpuriu sau al celor asimptomatice. Cercetătorii au indicat faptul că avantajele includ tolerabilitatea foarte bună a pacienților la această substanță, siguranța ei și profilul ei toxicologic ferm consacrat”, au mai transmis reprezentanții CE.

Aceștia spun că înainte de a trece la efectuarea testelor clinice, următorul pas ar fi ca Agenția Europeană pentru Medicamente să evalueze noua potențială utilizare a substanței raloxifen. Odată aprobat, medicamentul ar putea fi pus rapid la dispoziție în cantități mari și la costuri mici, contribuind astfel la atenuarea efectelor noilor valuri de infecție, se mai arată în comunicatul CE.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.