Mască ieftină şi reutilizabilă, la fel de eficientă ca modelul N95, creată de inginerii de la MIT

Inginerii şi cercetătorii de la MIT au realizat o mască reutilizabilă din silicon. Aceasta poate fi refolosită ori de câte ori este nevoie şi are în componenţă două discuri realizate din materialul special al măştilor N95. Costul unei astfel de măşti ar urma să fie de 15 dolari.

La începutul pandemiei de COVID-19, măştile respiratorii N95 se găseau foarte greu pe piaţă, aşa că medicii care tratau pacienţii infectaţi au fost nevoiţi să poarte doar măşti de unică folosintă sau să le sterilizeze si să le refolosească.

Odată cu creşterea numărului de cazuri noi în SUA, cei din prima linie au iar nevoie de echipament de protecţie eficient. Astfel, inginerii şi cercetătorii de la MIT au creat un tip special de mască, care ar putea revoluţiona industria.

Măştile N95 sunt realizate dintr-un material special

În timp ce măştile N95 sunt realizate complet dintr-un material special, care filtrează particulele care ar putea conţine COVID-19, cea fabricată de MIT este din silicon, cu două zone pentru discuri din material N95 de unică folosinţă, care servesc drept filtre.

Rezultatele înregistrate în laborator au fost similare între cele două modele în ceea ce priveşte eficienţa cu care stopează particulele.

24 de lucrători medicali au testat masca

Denumită iMASC, aceasta poate fi sterilizată prin mai multe metode: cu ajutorul unui dispozitiv cu aburi, al unui cuptor sau folosind spirt. În ceea ce priveşte masca N95, aceasta trebuia sterilizată cu soluţii speciale, proces care durează câteva zile. De asemenea, acest lucru permitea repurtarea ei pentru doar o zi şi doar pentru 20 de ori în total, potrivit Mediafax.

Un grup de 24 de lucrători medicali a testat masca şi a spus că este confortabilă, uşor de purtat, iar respiraţia este facilă. Totodată, rezultatele înregistrate în laborator au demonstrat că aceasta este eficientă, filtrând cu succes o soluţie din zahăr, care a imitat particulele care călătoresc prin aer.

Cercetătorii vor să primească autorizaţii pentru noua invenţie, costurile de achiziţie pentru spitale urmând să ajungă la 15 dolari. În prezent, măştile N95 costă între 2.8 şi 6.95 dolari.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.