Marionetele lui Putin. Germanii, jucați pe degete de liderul de la Kremlin (DOCUMENTAR)

După ce Rusia a invadat Ucraina, relația Germaniei cu regimul de la Moscova a început ușor-ușor să se destrame. Cancelarul Olaf Scholz, un social-democrat care a preluat conducerea țării după plecarea Angelei Merkel în luna decembrie, a anunțat că țara a trecut printr-o schimbare de 180 de grade din punct de vedere al politicii de apărare a Germaniei, imediat după atacurile fără precedent din Ucraina.

Berlinul trece printr-un proces dureros de introspecție și îndoială, iar în rândul oficialilor s-a instaurat astfel o panică imensă. După ce au susținut ani la rând ideile liderului de la Kremlin, diplomații par să își dea seama că au fost niște pioni ai Moscovei și devin principalii vinovați pentru situația actuală din Ucraina.

Angela Merkel, cancelarul care a condus Germania din 2005 până în 2021, pare să fie principalul responsabil pentru criza din Ucraina. Merkel a fost vocea care a refuzat primirea Ucrainei în alianța NATO.

Ea a insistat că Vladimir Putin este o persoană cu care se poate negocia, chiar dacă faptele demonstrau întotdeauna contrariul. Acest lucru se întâmpla încă de la invadarea Georgiei, bombardarea Siriei, anexarea Crimeei în anul 2014, războiul din Donbas, asasinarea criticilor de la Kremlin sau chiar otrăvirea lui Alexei Navalnîi, principalul critic al lui Vladimir Putin.

Angela Merkel credea că diplomația în relația cu Rusia era calea spre menținere a păcii, astfel că și-a dat acceptul să se construiască Proiectul Nord Stream 2, în anul 2015, în ciuda războiului care a avut loc în estul Ucrainei și ocuparea Peninsulei Crimeea.

De când Rusia a izbucnit războiul în Ucraina pe 24 februarie, nu s-au mai publicat foarte multe informații despre Angela Merkel. Potrivit Politico, fostul cancelar a transmis însă, luna trecută, prin intermediul unui purtător de cuvânt că nu și-a schimbat poziția față de decizia luată în 2008, de a bloca aderarea Ucrainei la NATO.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.