Manuscrise de Emil Cioran și Mircea Eliade au intrat în administrarea Bibliotecii Naționale

Manuscrisele lui Emil Cioran și Mircea Eliade pentru care Ministerul Culturii și-a exercitat în acest an dreptul de preemțiune au intrat în administrarea Bibliotecii Naționale a României, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptate recent.

Ministerul Culturii și-a exercitat în acest an dreptul de preemțiune și negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, mai precis, manuscrise ce aparțin marilor autori români, Emil Cioran și Mircea Eliade, clasate în patrimoniul cultural național, categoria juridică „Tezaur”.

Ministrul Culturii Lucian Romașcanu a semnat în 25 martie contractul de achiziție a acestora, iar în luna aprilie manuscrisele au fost expuse publicului la sediul Bibliotecii Naționale a României.

„Astăzi, în ședința de Guvern, a fost adoptat proiectul de Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri culturale mobile și darea acestora în administrarea Bibliotecii Naționale a României”, a transmis Ministerul Culturii.

Astfel, cele cinci bunuri culturale mobile, reprezentând prima achiziție realizată după anul 2008, intră în administrarea Bibliotecii Naționale.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.