Luca, următoarea animație originală de la Pixar. Când va fi lansată

„Luca”, noua animaţie Pixar aflată în producţie, va fi lansată în iunie 2021. Regizorul noului film este italianul Enrico Casarosa, nominalizat la Oscar pentru scurtmetrajul de animaţie „La Luna”.

Pixar, companie deţinută de studioul Disney, a anunţat detalii despre următoarea sa animaţie originală, aflată în producţie. „Luca” este cronica maturizării unui adolescent care se desfăşoară pe fundalul Rivierei italiene.

Povestea se complică în momentul în care Luca se împrieteneşte cu un necunoscut care se dovedeşte a fi un monstru marin cu înfăţişare umană.

Regizorul a fost nominalizat la premiile Oscar pentru o altă animaţie

Animaţia ar urma să fie lansată în iunie 2021. Regizorul producţiei, Enrico Casarosa, care are în palmares o nominalizare la Oscar pentru scurtmetrajul de animaţie „La Luna”, a declarat că „Luca” e un proiect de suflet, fiindcă el însuşi a copilărit pe Riviera italiană, potrivit Mediafax.

Pixar se pregăteşte să lanseze animaţia „Soul”

Înainte de „Luca”, Pixar se pregăteşte să lanseze animaţia sa deja finalizată, „Soul”, care era anunţată în cinematografe pentru luna iunie şi a cărei lansare a fost amânată până în noiembrie, din cauza pandemiei. „Soul” este povestea unui profesor de muzică (voce : Jamie Foxx) ce visează să devină un nume în lumea jazz-ului.

Ultima producţie Pixar, „Onward”, lansată înainte de pandemie, a avut un succes moderat la box office: doar 100 de milioane de dolari încasaţi din bilete în sălile de cinema.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.