Liz Truss a demisionat din funcția de premier după doar 44 de zile

Premierul Marii Britanii, Liz Truss, şi-a prezentat demisia, joi, în contextul în care era contestată de colegii din Partidul Conservator din cauza programului economic controversat.

Liz Truss şi-a anunţat demisia imediat după discuţii cu reprezentanţi ai Comitetului 1922, entitatea de conducere a Partidului Conservator (centru-dreapta).

„Mi-am început mandatul într-un moment de instabilitate majoră la nivel economic pe plan internaţional. Familiile şi companiile erau îngrijorate privind modul în care îşi plătesc facturile. Am fost aleasă cu un mandat de a schimba această situaţie. Am oferit soluţii privind facturile la energie şi privind reducerea asigurărilor medicale. Dar nu pot atinge obiectivele mandatului”, a declarat premierul Liz Truss, precizând că i-a transmis regelui Charles că demisionează.

Decizia premierului Liz Truss de a demisiona după doar 44 de zile

Liz Truss va rămâne prim-ministru interimar până când va fi ales un nou lider al Partidului Conservator, probabil „săptămâna viitoare”, în opinia ei.

Decizia premierului Liz Truss de a demisiona după doar 44 de zile de la începerea mandatului generează o nouă competiţie pentru preluarea funcţiei de lider al Partidului Conservator şi a postului de prim-ministru.

Liz Truss a fost aleasă lider al Partidului Conservator la începutul lunii septembrie, învingându-l pe fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak.

Jeremy Hunt, instalat ministru de Finanţe după demiterea lui Kwasi Kwarteng pe fondul criticilor la adresa programului economic, a anunţat joi că nu va candida pentru postul de lider al Partidului Conservator.

„Nu putem menţine actuala situaţie de haos”

Liderul Partidului Laburist (opoziţie), Keir Starmer, precum şi liderul Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), Ed Davey, au cerut convocarea imediată a alegerilor legislative anticipate. Partidul Conservator încearcă să evite noile alegeri, întrucât este devansat în preferinţele electorale de opoziţia laburistă.

„Nu putem menţine actuala situaţie de haos, nu putea asista la un nou experiment al conducerii Partidului Consevator. Există o alternativă, cea a unui guvern laburist stabil. Iar publicul este îndreptăţit să îşi exprime opţiunile, de aceea trebuie să aibă loc alegeri generale”, a declarat Keir Starmer.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.