Titlu: Lecțiile neexprimate ale Campaniei din Bulgaria (1913): Dificultățile persistente ale armatei române la începutul secolului XX
În vara anului 1913, armata română a fost mobilizată pentru o acțiune de amploare în sudul Dunării, în cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic. Trupele române au intrat cu mândrie în Bulgaria, având un rol decisiv în încheierea conflictului balcanic prin semnarea Păcii de la București, pe 10 august 1913. Deși scopul campaniei a fost îndeplinit fără o confruntare majoră, aceasta a evidențiat rapid deficiențele majore ale armatei: dezorganizare, probleme cronice de echipare și lipsa unei industrii de apărare naționale eficiente.
O campanie fără pierderi semnificative, dar cu semnale de avertizare
Campania împotriva Bulgariei ar putea părea, la prima vedere, o acțiune reușită. Totuși, așa cum remarca Ion Gheorghe Duca, un lider al Partidului Național Liberal și martor al evenimentelor, armata română ar fi suferit grav dacă ar fi fost nevoită să se angajeze în bătălii importante:
„Dacă acest război nu ar fi fost doar o plimbare triumfală, ne-ar fi așteptat surprize serioase.”
Această afirmație evidențiază realitatea dificilă cu care se confrunta armata română în 1913: fără investiții continue și reforme militare durabile, aparența de putere nu ar fi putut face față unei confruntări autentice.
Situația logisticii și echipamentele tehnice: între improvizație și optimism
În ciuda laudei acordate de regele Carol I în fața Parlamentului, starea armatei era precară. Deficiențele observate în timpul campaniei au generat un prim impuls pentru modernizare. Generalul Constantin Hârjeu, ministrul de Război, a început să analizeze slăbiciunile și a propus un amplu program de înzestrare. Cu suportul guvernului conservator și un împrumut de 250 milioane de lei de la bancherii germani, a fost elaborat un plan ambițios de echipare militară, estimat la 506 milioane de lei.
Schimbarea de guvern și amânarea reformelor
Acest proiect promițător nu a fost niciodată pus în aplicare. Odată cu urcarea liberalilor la putere, în ianuarie 1914, sub conducerea lui Ionel Brătianu, vechiul plan a fost abandonat. În locul acestuia, s-a propus un plan mai modest, de doar 107 milioane de lei, la care s-au adăugat fondurile standard ale bugetului armatei (81,6 milioane de lei).
Însă noile inițiative au fost rapid compromise de izbucnirea Primului Război Mondial, pe 28 iunie 1914. România avea să rămână neutră până în august 1916, dar timpul destinat reorganizării și dotării nu a fost valorificat pe deplin, menținând problemele existente.
Situația reală a armatei la începutul Primului Război Mondial
La momentul începerii conflictului mondial, armata română era, în mare măsură, similară cu cea din 1913. Iată câteva dintre cele mai pressante deficiențe:
– Absența artileriei antiaeriene, în ciuda faptului că aviația devenea o parte crucială a războiului modern.
– Numai 24 de mitraliere Maxim și 102.806 puști Mannlicher fuseseră furnizate între 1913–1914.
– Stocurile de materiale de artilerie, muniții și echipamente erau comparabile cu cele din timpul războiului balcanic.
– România nu avea o industrie militară proprie semnificativă. Principalele surse de aprovizionare erau Germania, Austria și Franța – toate implicate în conflictul mondial, ceea ce făcea imposibilă onorarea comenzilor din România.
În concluzie, în ciuda unor eforturi inițiale și a unei campanii aparent reușite în Bulgaria, armata română a intrat
