Leacul pentru mahmureală, descoperit de o echipă de cercetători finlandezi

Mai mulți cercetători finlandezi cred că au găsit leacul pentru mahmureală. Potrivit acestora, o doză de l-cisteină ar reduce greaţa şi durerile de cap cauzate de alcool.

Mai mulți cercetători de la Universitatea din Helsinki şi de la Universitatea Finlanda de Est cred că au descoperit ceea ce oamenii caută de secole: un leac pentru mahmureală. Aceştia au constatat, în cadrul unui studiu, că o doză de 1,200 mg de l-cisteină reduce greaţa şi durerile de cap cauzate de alcool, în timp ce o doză de 600 mg a contribuit la atenuarea stresului şi a anxietăţii, potrivit Bloomberg.

În cadrul studiului de tip „blind” au participat 19 de bărbaţi sănătoşi care au consumat doze de alcool, timp de trei ore, într-un mediu controlat. În continuare, subiecţii au fost rugaţi să înghită tablete placebo sau l-cisteină care conţin suplimente de vitamine.

L-cisteina oprește și nevoia de a bea din nou

Cercetătorii afirmă că, pe lângă reducerea sau chiar eliminarea completă a mahmurelii, l-cisteina contribuie, de asemenea, la „reducerea nevoii de a bea a doua zi”, reducând astfel riscul de a deveni alcoolic.

Potrivit autorilor, în timpul cercetărilor, unii participanţi nu au putut consuma tot alcoolul necesar şi au fost excluşi, iar alţii au fost atât de toleranţi încât nu au avut simptome de mahmureală.

Consumul excesiv de alcool este normal în Finlanda, peste jumătate de milion de finlandezi fiind consideraţi ca fiind expuşi riscului de a deveni mari consumatori de băuturi alcoolice.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.