Larvele de muşte Caddis folosesc microplastice pentru a-şi construi adăposturi


În mod obişnuit, larvele Caddis folosesc nisip pentru adăposturile lor.

Larvele muştelor Caddis eclozează pe fundul râurilor şi pentru a se proteja de prădătorii din jurul lor îşi construiesc coconi din pânza pe care o produc, nisip şi alte sedimente. Larvele îşi extind aceste adăposturi până ating maturitatea şi în cazul în care acestea sunt stricate înainte de acest moment ele trebuie să reia de la capăt procesul. 

Un studiu arată că aceste larve au început să încorporeze microparticule de plastic, fragmente cu dimensiuni de sub cinci milimetri, în coconii lor. Un număr mai mare de particule de plastic în coconul unei larve creşte riscul ca acesta să fie tot mai instabil, expunând larva din interior prădătorilor, cu implicaţii majore asupra întregului ecosistem, notează .

În general, avem tendinţa să trecem cu vederea muştele, totuşi, după cum arată studiile, muştele Caddis joacă un rol extrem de important în ecosistemele în care se găsesc. Astfel, larvele reuşesc să ţină sub control dimensiunile şi numărul plantelor acvatice, în timp ce muştele adulte reprezintă o sursă importantă de hrană pentru lilieci, broaşte sau păianjeni.

Oamenii de ştiinţă se axează în principal pe efectul pe care ingerarea acestor microparticule îl are asupra fizionomiei şi comportamentul animalelor, iar studierea modului în care acestea afectează coconii în care unele specii se dezvoltă a fost trecut cu vedere. În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit două tipuri de plastice: PET, polietilen tereftalat şi PVC, clorura de polivinil; microparticulele din aceste plastice au fost amestecate cu sedimente care pot fi găsite pe fundul raurilor, iar apoi larvele au fost lăsate să îşi construiască coconii.

Credit foto: Environmental Science and Pollution Research

Observaţiile au arătat faptul că larvele „preferă” particulele plastic pentru coconii în primele etape ale construcţiei, cel mai probabil din cauza faptului că acestea sunt mai uşor de ridicat, după cum explică dr. Sonja Ehlers, cercetătoare a Institutului Federal pentru Hidrologie din Germania.

Pe lângă riscurile legate de integritatea coconului, acest studiu a relevat şi faptul că microparticule de plastic pot ridica un risc direct asupra sănătăţii larvelor şi asta deoarece acestea folosesc coconii pentru a respira, existând astfel posibilitatea ca particulele fine să împiedice acest proces.

Studiul a fost publicat Environmental Science and Pollution Research.

Citeşte şi:

Particule de plastic cad împreună cu zăpada în Arctica



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.