Lansarea misiunii Artemis 1, amânată pentru a doua oară

Oficialii de la NASA au anunțat că vor încerca, din nou, să lanseze misiunea lunară Artemis 1. Lansarea a fost programată pentru sâmbătă, 3 septembrie, ora 21:17 (ora României).

ACTUALIZARE ORA 18:45 Lansarea misiunii Artemis 1 a fost amânată pentru a doua oară sâmbătă, 3 septembrie. Echipele de la NASA s-au confruntat cu trei scurgeri de hidrogen în timpul alimentării cu combustibil a rachetei Space Launch System (SLS).


Echipele din cadrul misiunii Artemis 1 vor încerca să lanseze racheta Space Launch System (SLS) de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, SUA. Evenimentul mult așteptat va avea loc într-un interval de două ore acceptat de NASA, începând cu ora 21:17 (ora României).

„Nu există nicio garanție că vom decola sâmbătă, însă vom încerca”, a declarat Mike Sarafin, managerul misiunii în timpul unei conferințe cu presa organizată joi, 1 septembrie.

Artemis 1, prima misiune pentru racheta Space Launch System

Artemis 1 va folosi racheta Space Launch System (SLS) pentru a trimite capsula fără echipaj Orion într-o misiune de 37 de zile către orbita lunară și înapoi. Aceasta va fi prima misiune pentru SLS și programul Artemis al NASA, care are ca scop stabilirea unei prezențe umane sustenabile pe Lună până la sfârșitul deceniului.

Artemis 1 era inițial programată pentru lansare în ziua de luni, 29 august, însă echipa misiunii a observat o problemă în timpul numărătorii inverse. Unul dintre cele patru motoare RS-25 care alimentează SLS nu ajungea la temperatura de răcire optimă. O astfel de condiționare termică, atinsă prin „scurgerea hidrogenului lichid super-rece în motoarele RS-25 ajută la prevenirea unui șoc la momentul aprinderii motoarelor”, au explicat oficialii NASA.

Echipa Artemis 1 nu a reușit să rezolve problema înainte ca intervalul de lansare să se încheie, așa că încercarea de lansare a fost anulată, arată Space.

„Știm că am avut un senzor defect”

Analizele ulterioare au sugerat că problema nu a fost una majoră. Dovezile au arătat că a fost vorba de un senzor de temperatură defect în motorul afectat.

„Suntem convinși, fără nicio urmă de îndoială, că avem hidrogen lichid de bună calitate în motoarele noastre. Știm că am avut un senzor defect”, a spus John Honeycutt, manager al programului SLS de la Centrul de Zbor Spațial NASA din Alabama.

NASA plănuiește să ignore un aspect important în ziua lansării

Interesant este că înlocuirea senzorului defect ar fi necesitat readucerea rachetei SLS înapoi în Clădirea de Asamblare a Vehiculului de la Centrul Spațial Kennedy, însă echipa nu consideră că este necesar sau oportun, astfel că inginerii plănuiesc să lase senzorul la locul său și să ignore măsurătorile eronate în ziua lansării, a precizat NASA.

Totuși, misiunea Artemis 1 ar putea fi îngreunată de condițiile meteorologice. Dacă Artemis 1 nu va putea fi lansată sâmbătă, următoarea șansă de lansare ar putea fi luni, 5 septembrie, au transmis oficialii agenției spațiale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a reacționat China după eșecul lansării Artemis 1?

Artemis I, misiunea care dă startul unei noi ere de explorare spațială, amânată

Un fost oficial NASA crede că lansarea Artemis 1 va fi „jenantă”

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.