La cât a ajuns nivelul de imunizare colectivă în mediul urban din România

Rata imunizării colective, dobândită post-infecție sau post-vaccinare, este de 64% în orașele mari ale României și de 59% în orașele mici, ponderea cea mai mare fiind dată de cei care s-au vaccinat, în orașele mari, respectiv de cei care au trecut prin boală, în orașele mici.

Concluziile unui studiu derulat de MedLife au arătat un grad de imunizare colectivă la nivel urban, în România, de peste 60%, pondere care poate explica scăderea cazurilor noi din ultimele luni. Analiza în comparație a celor două zone vizate indică faptul că imunizarea colectivă, dobândită fie în urma expunerii la infecția COVID-19, fie în urma vaccinării, este de 64% în mediul urban mare, respectiv de 59% în mediul urban mic.

Specialiștii companiei au anunțat încă de săptămâna trecută faptul că numărul real al infectărilor în mediul urban este mult mai mare față de raportările oficiale. Astfel, jumătate din populația mediului urban mic și o treime din populația mediului urban mare a trecut prin boală, de nouă ori mai mult, respectiv de trei ori mai mai mult față de statisticile oficiale. Analiza confirmă că majoritatea a trecut prin boală fără să fi știut.

Totodată, studiul evidențiază faptul că nivelul de anticorpi neutralizanți rezultați din imunizarea naturală nu este la fel de mare precum în cazul celor care au trecut prin boală și s-au și vaccinat. Conform medicilor, din rândul persoanelor cu antecedente COVID, dar care nu s-au vaccinat, doar 6% din locuitorii orașelor mari și respectiv, 2% din locuitorii orașelor mici prezintă un titru de anticorpi neutralizanți (>=3950 AU/ mL). În schimb, cei care au trecut prin boală și s-au și vaccinat au dezvoltat acel titru de anticorpi neutralizanți în proporție de peste 80%.

Doar o chestiune de timp până când România va trece prin valul 4 al pandemiei

„Este doar o chestiune de timp până când România va trece prin cel de al patrulea val al pandemiei, de această dată provocat de tulpina Delta, care se dovedește a fi mult mai contagioasă. Riscurile sunt foarte mari din cauza numărului foarte mic de persoane vaccinate, comparativ cu alte țări în care valul a demarat în fortă. Întrebarea nu este dacă vom avea un nou val, ci doar când. Așa cum am estimat încă din aprilie, când ne aflam în fruntea vaccinărilor la nivel european, avem sub 30% din locuitori vaccinați, ceea ce reprezintă mai puțin de jumătate față de media din Europa, în condițiile în care majoritatea țărilor europene sunt aproape de ținta de a vaccina 70% din populație. Iar dacă ne uităm în top, vedem că Islanda, Belgia, Olanda au peste 80% din locuitori imunizați prin vaccin”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

Specialiștii susțin că există totuși o rază de speranță în România în privința minimizării numărului de cazuri medii și grave, având în vedere că trecerea prin boală și vaccinarea oferă mai multă protecție decât doar infecția cu virusul SARS-CoV-2. Conform studiului, 84% din populația orașelor mari și 79% din cea a orașelor mici, persoane care au trecut prin boală și s-au și vaccinat, au dobândit un titru de anticorpi neutralizanți, potrivit Mediafax.

„Pare o urmă de speranță, dar pentru ca aceasta devină realitate trebuie ca și toate persoanele care au trecut prin boală să se și vaccineze. Ultimele studii științifice au arătat că există o diferență între imunizarea dobândită în urma trecerii prin boală și cea datorată vaccinării. Aparent, imunizarea dezvoltată în urma vaccinării este mai puțin afectată de apariția noilor tulpini. Această constatare este importantă mai ales în contextul următorului val al epidemiei cauzat de tulpină Delta. Dată fiind situația privind nivelul de imunizare din țara noastră, reprezentată de o rata mică de vaccinare, respectiv o rată mare de îmbolnăviri, avem un risc mare în a ne confrunta din nou cu o incidență ridicată de infectări pe zi. Tocmai de aceea, pentru a depăși noul val, este foarte important ca toată populația să se vaccineze, indiferent dacă a trecut sau nu prin boală. De altfel, studiul nostru a arătat că persoanele care au trecut prin boală și s-au vaccinat dezvoltă în majoritatea cazurilor un titru mare de anticorpi neutralizanti, important în lupta cu noile tulpini”, a spus Dumitru Jardan, biolog, doctor în științe medicale, MedLife.

Dacă datele referitoare la mediul urban mic s-ar extrapola și la mediul rural, există probabilitatea să se fi înreigstrat un număr mult mai mare de infectări decât raportările oficiale.

„Într-un scenariu în care mediul rural s-ar putea să se fi comportat asemănător cu orașele mici în ceea ce privește numărul mare al infectărilor, România ar putea deveni, pe parcursul valului 4, un experiment internațional: cum va afecta tulpina Delta populația unei țări în care rata îmbolnăvirilor COVID-19 este foarte mare și rata vaccinării, foarte scăzută. Există, de asemenea, posibilitatea ca virusul să se comporte diferit de la un județ la altul, de la un oraș la altul, îmbolnăvirile urmând să aibă traiectorii total diferite în funcție de numărul persoanelor trecute prin boală coroborat cu cel al celor vaccinate. Bucureștiul, de exemplu, un oraș cu imunitate colectivă de 68%, dintre care 44% din locuitori s-au vaccinat și 33% au trecut prin boală, diferă foarte mult de Giurgiu, unde aproape jumătate din populație a trecut prin boală și doar 13% s-a vaccinat. La fel, sunt diferite Cluj de Dej, Timișoara de Lugoj ș.a.m.d”, a completat Mihai Marcu.

Tot mai clar că Europa se închide încet în fața persoanelor nevaccinate

MedLife propune autorităților o serie de măsuri care ar putea contribui la schimbarea traiectoriei intenției de vaccinare:

„În acest moment, este din ce în ce mai clar că Europa se închide încet în fața persoanelor nevaccinate și că destinațiile unde proporția vaccinărilor nu este de 50-60% vor fi foarte curând evitate. În România, nu numai că numărul persoanelor vaccinate este foarte mic, la nivelul țărilor din lumea a treia, dar mai grav este că tendința se păstrează și că diferențele se măresc de la o zi la alta. Practic, suntem țara cu cel mai mic procent de persoane care așteaptă doza a doua. Dacă tendința se păstrează, România va atinge o rată a imunizării de 70% în aproximativ 4 ani. De aceea, adițional campaniilor targetate de informare, România ar putea folosi recompensa ca un instrument important în creșterea ratei de vaccinare. Serviciile cu valoare adăugată, de la facilități fiscale la discounturi preferențiale în zona de entertainment & shopping, ar putea conduce la creșterea ratei de vaccinare în orașele mari, în timp ce în orașele mici, recompensa în servicii de bază, de la tichete de masă, la facilități de transport sau utilități ar putea avea mai mult câștig de cauză. Nu în ultimul rând, trebuie observată creșterea substanțială a ratei de vaccinare în țările care au impus restricții pesoanelor nevaccinate sau care nu au un test PCR recent”, a mai spus Mihai Marcu.

Studiul privind evaluarea gradului de imunizare colectivă la COVID-19 în mediul urban a fost realizat de centrul de cercetare MedLife, instituție care în luna aprilie anunța că vom avea 4,7 milioane de români vaccinați până la jumătatea anului.

Concluziile au la bază un cadru de eșantionare de peste 11.200 de subiecți, din care a fost selectat un eșantion reprezentativ de 943 de persoane din arii geografice cu particularități diferite în ceea ce privește rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și rata de vaccinare.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.