Klaus Iohannis, după ce s-a vaccinat public: „Este sigur și eficient. Recomand tuturor vaccinarea”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19, că a fost o procedură simplă, nedureroasă.

Președintele s-a vaccinat în jurul orei 10.10, iar după 15 minute a ieșit la declarații.

„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a spus președintele.

Șeful statului s-a vaccinat la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Acțiunea a fost transmisă în direct de Administrația Prezidențială.

A început a doua etapă a campaniei de vaccinare

De altfel, președintele a anunțat în urmă cu câteva zile că se va vaccina public vineri, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare. El spune că ar fi dat un mesaj greșit dacă „s-ar fi băgat în față”.

Vineri începe la nivel național a doua etapă a campaniei de vaccinare din România, în care este inclusă populația la risc, reprezentată de adulții cu vârsta peste 65 de ani și de persoanele aflate în evidență cu boli cronice.

De asemena, în această etapă vor fi imunizați și angajați din instituții cheie ale statului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.