Kevin Spacey este acuzat de și mai multe infracțiuni sexuale

Actorul hollywoodian Kevin Spacey va fi acuzat de alte 7 infracțiuni sexuale comise împotriva unui bărbat între 2001 și 2004, a anunțat Procuratura Coroanei britanice (Crown Prosecution Service – CPS).

Procuratura Coroanei britanice a autorizat alte 7 acuzații suplimentare de agresiune sexuală împotriva lui Kevin Spacey. CPS a declarat că acestea se referă la o serie de agresiuni sexuale împotriva unui bărbat între 2001 și 2004.

Acuzațiile vin ca urmare a probelor adunate de Poliția Metropolitană, a declarat șeful diviziei de infracțiuni speciale a CPS, anunță Sky News.

Kevin Spacey este acuzat din nou

Spacey, în vârstă de 63 de ani, a pledat deja nevinovat la acuzațiile din Marea Britanie, care datează de 17 ani.

Acestea includ 4 acuzații de agresiune sexuală și una de provocare a unei persoane să se angajeze într-o activitate sexuală fără consimțământ, care se referă la presupuse incidente din Londra și Gloucestershire, în care au fost implicați trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani.

Cariera lui Spacey a fost afectată

Luna trecută, actorul hollywoodian a fost găsit nevinovat de abuz sexual asupra unui băiat de 14 ani în anii 1980 într-un proces civil din SUA.

Valul de acuzaţii, atât în SUA, cât și în Marea Britanie, a avut consecinţe grave asupra carierei şi reputaţiei starului de două ori câştigător al premiului Oscar (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”).



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.