Japonia are o insulă nouă ca urmare a erupției unui vulcan subacvatic

Se știe că Japonia este alcătuită din 6.852 de insule, însă de două săptămâni acest număr a crescut cu înca una, cel puțin deocamdată, datorită erupției vulcanului submarin Fukutoku-Okanoba.

Noua suprafață de pământ este localizată la aproximativ 1.200 de kilometri sud de Tokyo, în apropiere de insula Iwo Jima.

Fâșia de pământ a apărut în 13 august, însă abia două zile mai târziu a fost văzută de reprezentanții gărzii de coastă japoneză. Inițial, ei au raportat emisii de abur și gaze care se ridicau în aer, la peste 15.000 de metri. Spre comparație, aceasta este limita superioară la care pot zbura avioanele înainte de a începe să fie deteriorate.

Totodată, au mai fost văzute bucăți de piatră ponce create de erupție, plutind pe circa 60 de kilometri din ocean. În cele din urmă, paza de coastă a reușit să distingă forma noii insule: o semilună.

În momentul de față, noua insulă este una micuță, având un diametru de aproximativ 1 kilometru. Agenția de Meteorologie din Japonia consideră că erupția este încă în desfășurare și a emis avertismente de fum și cenușă pentru respectiva zonă, în timp ce monitorizează activitatea vulcanică.

Se crede că întreaga caldeiră din Fukutoku-Okanoba ar putea în cele din urmă să se ridice deasupra suprafeței oceanului.

Ce se întâmplă dacă insula va deveni una permanentă

În cazul în care noua insulă va deveni una permanentă, ar putea avea implicații geopolitice. Este amplasată în apropiere de cea mai sudică insulă a lanțului japonez Ogasawara sau insulele Bonin, putând conduce la noi revendicări teritoriale din partea Japoniei, deși cu numai câteva sute de metri, potrivit IFL Science.

Insula ar putea însă dispărea, dat fiind istoria Japoniei care consemnează suprafețe de teren care au apărut și au dispărut repede. Noile insule apărute în anii 1904, 1914 și 1986 au dispărut destul de repede. Ultima a rezistat deasupra mării doar pentru aproximativ două luni, fiind erodată de valuri și curenți. Uneori, aceste insule dispar pur și simplu și durează până când observă cineva.

Credit foto: Paza de coastă a Japoniei

Pe de altă parte, unele insule apărute au rezistat mai mult. În 2013, o insulă vulcanică numită Niijima a crescut atât de mult încât a fuzionat cu o masă terestră vecină. Cunoscută în prezent sub numele de Nishino Shima, insula este încă acolo și, începând cu anul trecut, crește din nou.

Viitorul noii insule apărute în Japonia, ca urmare a erupției vulcanului submarin Fukutoku-Okanoba, depinde de compoziția ei. Potrivit specialiștilor în domeniu, în cazul în care insula este formată din bucăți de rocă și cenușă, este puțin probabil să reziste oceanului. Dar dacă, așa cum cred meteorologii japonezi, erupția vulcanică va continua, atunci ar putea apărea suficientă lavă pentru a crea o masă de teren mai permanentă.

Vă recomandăm să citiți și:

Nimeni nu a văzut erupţia spectaculoasă a acestui vulcan … cu excepţia sateliţilor NASA – FOTO

Fotografii uimitoare ale Pământului, publicate de NASA, dezvăluie peisajul său în schimbare – GALERIE FOTO

O insulă din Japonia a dispărut. Aceasta marca o graniţă importantă cu Rusia

Cea mai frumoasă insulă din lume se află în Filipine și este o adevărată bijuterie tropicală



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.