Japonia a suspendat planul de instalare a unor sisteme antibalistice americane

Guvernul Japoniei a anunţat suspendarea planurilor de instalare a două sisteme radar americane Aegis concepute pentru contracararea atacurilor balistice nord-coreene, informează agenţia de presă Reuters.

Ministrul japonez de Externe, Taro Kono, a anunţat că suspendă planurile de amplasare a radarelor antibalistice din cauza unor probleme tehnice şi a costurilor.

Cele două radare, fabricate de compania Lockheed Martin, urmau să fie instalate în regiunile nipone Akita (nord) şi Yamaguchi (sud). Localnicii se opun instalării radarelor.

„Am luat decizia de a suspenda procedurile. Pentru moment, Japonia va continua să contracareze ameninţările de pe nave echipate cu sisteme Aegis”, a precizat Taro Kono.

Sistemul trebuia să oprească rachetele Coreei de Nord

Guvernul nipon a decis, în 2017, să desfăşoare două sisteme pentru a contracara ameninţarea rachetelor nord-coreene. Una trebuia spă fie în prefectura Akita, iar cea de-a doua la o facilitate de antrenament militară din prefectura Yamaguchi (vestul Japoniei). Acestea urmau să devină operaţionale în 2025.

SUA fost de acord, în ianuarie 2019, să vândă două sisteme de apărare împotriva rachetelor Aegis Ashore și alte echipamente militare Japoniei la un cost estimat de 2,15 miliarde de dolari americani.

Ulterior costurile au crescut, iar cele două sisteme radar Aegis de tip terestru ar putea fi aproximativ 439 de miliarde de yeni (4,08 miliarde de dolari), potrivit Mediafax.

Vă recomandăm să citiți și:

Armata israeliană a testat cu succes un nou sistem de rachete

Un război mai curat. Rachetele Tomahawk folosesc un combustibil pe bază de porumb

Ce am putea vedea dacă rachetele ar fi transparente. Iată cum se scurge combustibilul

Testarea unei rachete anti-satelit de către Rusia i-a înfuriat pe americani. ”O armă spaţială care ne ameninţă sateliţii”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.