Izvoarele termale indică locul în care plăcile continentale se ciocnesc sub Platoul Tibet

După modelul clasic de apariție a munților, plăcile continentale asiatice și indiene s-au prăbușit – și continuă să se ciocnească și în ziua de azi – pentru a forma cele mai înalte structuri geologice din lume: Munții Himalaya și Platoul Tibet.

În ciuda importanței acestor formațiuni, care influențează climatul global prin circulația atmosferică și musonii sezonieri, cercetătorii au propus mai multe teorii contradictorii privitoare la modul în care plăcile tectonice din adâncuri au creat acești giganți impunători.

Folosindu-se de datele geo-chimice a 225 de izvoare termale, cercetătorii au cartografiat delimitările dintre plăcile continentale asiatică și indiană, găsind mai multe indicii cu privire la fenomenele care au loc în adâncuri.

Descoperirile au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Contradicțiile principale dintre geologi vizează dacă aceste coliziuni continentale sunt sau nu similare cu cele oceanice”, precizează unul dintre autorii studiului, Simon Klemperer, geo-fizician la Stanford Earth. „Pentru că sunt mult prea puține măsurători, seismologia nu ne-a putut oferi un răspuns – acesta este și motivul pentru care am apelat la geo-chimie”.

Noi descoperiri despre ce se petrece sub scoarța Pământului

Klemperer a petrecut cea mai bună parte a unui deceniu călătorind în Tibet și India pentru a aduna mostre care să-i consolideze teoria conform căreia chimicalele de suprafață pot fi folosite pentru a înțelege ceea ce se petrece în adâncuri. Alături de colegii acestuia a căutat izvoare geo-termale pe suprafețe considerabile, indică EurekAlert.

Folosindu-se de heliu, care nu reacționează cu alte elemente chimice, autorii au determinat care dintre izvoare erau specifice fiecărui platou continental. Un izotop de heliu a arătat când a ieșit gazul din mantaua fierbinte – platoul asiatic – în vreme ce alte semnături indicau o placă indiană mult mai rece.

Cercetările arată că placa mai rece este detectabilă doar în sud, sub Himalaya, în vreme ce înspre nord, placa indiană nu mai intră în contact cu Tibet, fiind separată de un brâu de manta fierbinte. Rezultatele indică faptul că vechea teorie care spunea că platoul indian se întinde sub Tibet, nu mai este de actualitate.

Subducție versus coliziune

În cadrul subducției oceanice, materialul de suprafață este reciclat în mantaua Pământului atunci când se răcește, plăcile mai grele intrând sub placa continentală, scufundându-se. Acest proces are loc în zone ca Inelul de Foc, care este cunoscut pentru desele cutremure și vulcani.

În cadrul coliziunii continentale, cercetătorii au teoretizat că subducția crustei oceanice a apropiat cele două continente până în momentul în care au intrat în coliziune, închizând zona de subducție și permițând astfel unui munte să apară.

Schimbările tectonice ale mărilor

În anii 1960, teoria plăcilor tectonice revoluționa științele Pământului explicând cum plăcile geologice se mișcă sau se ciocnesc, cauzând apariția munților, erupții vulcanice sau cutremure. Dar cercetătorii înțelegeau foarte puțin din cauzele pentru care aceste plăci se mișcau.

Klemperer spune că noile descoperiri vin în completarea înțelegerii acestor fenomene. Chiar dacă este vorba despre o coliziune continentală, ciocnirea plăcii indiene cu mantaua ajută la controlarea modelului de convecție – schimbă modul în care înțelegem elementele sau tipurile de roci și distribuția acestora pe Pământ.

Studiul se clădește pe studiile anterioare, în care Klemperer a scanat zona de coliziune Himalaya folosind date seismice. A găsit că, în vreme de placa indiană se deplasează dinspre sud, cea mai solidă parte a plăcii se scufundă dedesubtul platoului tibetan, cauzând rupturi la nivelul plăcii indiene. Acele rupturi erau poziționate în aceleași zone ca și fluxurile de heliu din izvoarele termale.

Implicațiile minerale

Încă de când spaniolii au cucerit America de Sud în căutare de aur, civilizațiile au avut știință despre depozite bogate de minerale în locuri ca Munții Anzi, care sunt o parte a Inelului de Foc. Tibetul de Sud este și ea o zonă foarte bogată în minerale, cu aur, cupru, plumb, zinc sau alte depozite, toate acestea fiind foarte dificil de explicat folosind vechile modele ale coliziunii continentale.

Fiind singura coliziune continentală a planetei, zona Himalaya și Tibet oferă o imagine asupra modului de formare a altor munți.

„Australia este la începutul procesului de coliziune cu blocul indonezian – o coliziune continentală care se pune în mișcare”, mai spune Klemperer. „Tibetul este locul care trebuie să fie descifrat pentru ca mai apoi acest model să poată fi aplicat oriunde este cazul pe glob”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

O rocă gigantică aflată sub Japonia ar putea fi un magnet pentru mega-cutremure

Cutremurele ar putea ajuta copacii să crească. Noi dovezi descoperite de cercetători

Cele mai mari trei cutremure detectate pe Marte de sonda InSight

Un sistem de avertizare pentru cutremure folosește inteligență artificială pentru a prezice fenomenul



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.