Istoria papalității: Succesiunea celor 266 de papi, de la Sf. Petru până la Papa Francisc

Istoria papalității: Succesiunea celor 266 de papi, de la Sf. Petru până la Papa Francisc

Desigur! Iată o variantă mai fluidă și organizată a articolului, integrând informațiile indicate:

# Papalitatea: De la Sfântul Petru la Papa Francisc – O călătorie prin istorie

Papalitatea, recunoscută ca una dintre cele mai vechi și mai persistente instituții din istoria umanității, își are începuturile în alegerea Sfântului Petru ca lider al comunității creștine. De-a lungul a mai bine de două milenii, peste 260 de papi au influențat credința, politica globală și cultura, lăsând o amprentă profundă asupra dezvoltării civilizației occidentale.

## Sfântul Petru, primul papă

Conform tradiției și doctrinei Bisericii Catolice, Iisus l-a ales pe Petru drept fundamentul Bisericii Sale: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). Petru, un fost pescar din Galileea, a ajuns la Roma, unde a fost martirizat în timpul persecuțiilor conduse de împăratul Nero, în jurul anilor 64-67 d.Hr.

Descoperirile arheologice din anii 1940 de sub Bazilica Sfântul Petru au scos la iveală o structură funerară simplă din secolul I, însoțită de inscripții în greaca veche precum „Petros eni” („Petru este aici”). În 2013, Papa Francisc a prezentat public relicvele considerate ale Sfântului Petru, iar testele ADN au confirmat că acestea aparțin unui bărbat din acea epocă.

Deși Biserica este reticentă în a afirma oficial că aceste relicve îi aparțin lui Petru, cercetările istorice și literare întăresc ideea că mormântul primului papă se află sub altarul central al basilicii.

## Primii papi: Persecuție și supraviețuire

În primele trei secole, papii au condus Biserica în clandestinitate, adesea marcată de suferință și martiriu. Figuri precum Sfântul Clement I sau Sfântul Sixtus al II-lea au fost victime ale unor morți violente. Creștinismul era văzut ca o amenințare pentru ordinea publică imperială.

Un moment crucial a fost în 313 d.Hr., când Edictul de la Milano emis de Constantin cel Mare a legalizat creștinismul. Astfel, Papa Silvestru I a fost martor la transformarea Bisericii dintr-o minoritate persecutată într-o instituție centrală a Imperiului. În 380, sub împăratul Teodosie I, creștinismul a fost declarat religia oficială a Imperiului Roman.

## Papalitatea medievală: putere și controverse

După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, papalitatea a obținut un statut de lider moral și politic în Europa de Vest. Papa Leon I cel Mare a reușit, prin diplomație, să îl convingă pe Attila Hunul să cruțe Roma, într-un moment de criză extremă. Grigore I cel Mare a organizat liturghia și a trimis misionari în Britania, lărgind influența creștină.

Epoca medievală a fost plină de scandaluri. Sinodul Cadaveric (897), în care cadavrul Papei Formosus a fost judecat de Papa Ștefan al VI-lea, ilustrează intensitatea intrigilor politice. De asemenea, Marea Schismă din 1054 a împărțit creștinismul, dând naștere catolicismului roman și ortodoxiei răsăritene.

## Papii Renașterii: Între cultură și corupție

În perioada Renașterii, papalitatea a devenit un stâlp al patronajului artistic, dar și al exceseșor. Papa Alexandru al VI-lea, parte a celebrei familii Borgia, a fost cunoscut pentru nepotism și intrigile politice. Totuși, el și succesorii săi au sprijinit artiști de renume precum Michelangelo și Rafael.

Practica vânzării indulgențelor – reducerea pedepselor în Purgatoriu în schimbul unor donații – a atins apogeul sub Papa Leon al X-lea.