„Ipocriți și propagandiști”: Greta Thunberg critică liderii lumii și summiturile internaționale pentru climă

Greta Thunberg critică politicienii, numindu-i ipocriți, și summiturile internaționale pentru climă, spunând că aceste întâlniri aduc doar vorbe goale și propagandă.

Până când omenirea nu acceptă că a dat greș și nu a gestionat criza climatică și nu începe să o trateze ca o urgență la fel ca pandemia de coronavirus, societatea nu va putea să oprească încălzirea globală, a mai spus activista.

Într-un interviu recent cu jurnaliștii de la The Guardian, Thunberg a spus că liderii mondiali sunt bucuroși să stabilească obiective care trebuie atinse peste zeci de ani, dar se feresc atunci când este vorba de acțiuni imediate pentru reducerea emisiilor. Activista din Suedia a mai precizat că nu există niciun politician pe planetă care promite acțiunile necesare pentru climă. „Ce bine ar fi”, a spus adolescenta, care va împlini 18 ani în ianuarie.

Greta Thunberg încă are speranțe

Totuși, Thunberg este inspirată de milioanele de studenți care participă la grevele elevilor pentru climă începute de ea, în Suedia, în urmă cu 116 săptămâni. De atunci, activista a vorbit la Națiunile Unite și a devenit cel mai proeminent activist pentru climă din lume. De asemenea, Thunberg încă are speranțe. „Putem trata criza ca o criză, la fel cum am făcut cu pandemia de coronavirus. Dacă tratăm criza climatică ca o criză, asta ar putea schimba totul peste noapte”, a subliniat Thunberg.

Thunberg a mai spus că obiectivele reducerii de emisii globale stabilite prin Acordul pentru climă de la Paris sunt atât de vaste încât nu pot fi îndeplinite prin modul actual de funcționare a societății. „Întreaga noastră societate ar trebui să se închidă și prea mulți oameni ar suferi”, a explicat aceasta.

„Să recunoaștem că am dat greș. Nu poți rezolva o criză pe care nu o înțelegi”

„Așa că, primul lucru pe care trebui să îl înțelegem este că ne aflăm într-o urgență și să recunoaștem faptul că am dat greș, umanitatea a dat greș în mod colectiv, pentru că nu poți rezolva o criză pe care nu o înțelegi”, a precizat Thunberg.

Un summit crucial pentru climă al Națiunilor Unite trebuie să înceapă luni, 9 noiembrie, în Glasgow, însă a fost amânat pentru un an din cauza COVID-19. Cu toate acestea, Thunberg a spus că nu este dezamăgită de amânarea întâlnirii. „Atât timp cât nu tratăm criza climatică ca o criză, putem să organizăm câte conferințe vrem, însă acestea vor fi doar negocieri, vorbe goale și propagandă”, a declarat activista.

„Un dezastru pentru climă și pentru biodiversitate”

De asemenea, Thunberg nu este impresionată de țări precum Marea Britanie, China și Japonia care au promis să atingă neutralitate zero până în 2050 sau 2060. „Au o semnificație simbolică, dar dacă ne uităm la ce anume includ aceste promisiuni, sau mai important ceea ce exclude, sunt atât de multe aspecte care au fost omise. Nu ar trebui să ne concentrăm pe date, 10, 20, sau chiar 30 de ani de acum. Dacă nu reducem emisiile acum, acele obiective îndepărtate nu vor mai însemna nimic pentru că bugetul nostru de carbon va fi demult pierdut”, a continuat Thunberg.

Thunberg este cel mai mult nemulțumită de parlamentarii europeni care în octombrie au aprobat aproape 400 de miliarde de euro în subvenții pentru fermieri, însă acestea nu au condițiile prietenoase cu mediul atașate. Agricultura este responsabilă pentru aproape o pătrime din toate emisiile de gaze cu efect de seră, iar Thunberg spune că este „un dezastru pentru climă și pentru biodiversitate”.

„Am ajuns la capătul drumului”

Activista a explicat că parlamentarii europeni i-au cerut ajutorul în septembrie, atunci când Uniunea Europeană stabilea obiectivele pentru reducerea emisiilor până în 2030. „Când este vorba de ceva care se va întâmpla în 10 ani, sunt foarte bucuroși să voteze pentru că nu vor fi afectați. Însă când este vorba de ceva care chiar are un efect, chiar acum și aici, nu vor să aibă nimic de-a face cu asta. Arată cu adevărat ipocrizia”, a spus Thunberg.

De asemenea, justiția este partea centrală a campaniei sale. „Luptăm pentru justiție pentru climă, justiție socială. Sunt atât de interconectate, nu poți avea una fără cealaltă. Criza climatică este doar un simptom al unei crize mult mai mari, inclusiv pierderea biodiversității, pierderea solului fertile, dar și inegalitățile și amenințările asupra democrației. Acestea sunt simptome ale faptului că nu trăim sustenabil. Am ajuns la capătul drumului”, a punctat Thunberg.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Greta Thunberg despre coronavirus: ”Este extrem de probabil să am virusul”

Jurnaliştii din presa de stat din Ungaria au nevoie de aprobare pentru a scrie despre Greta Thunberg

Au crescut șansele ca Greta Thunberg să câștige premiul Nobel pentru pace

Cum arată specia nou descoperită de melc care a fost numită după Greta Thunberg – FOTO



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.