Interacțiunile moleculare care duc la formarea plăcilor de proteine în cazul Alzheimerului

Interacțiunea dintre o gamă largă de molecule și proteinele tau stau la baza Alzheimerului.

Alzheimerul este una dintre cele mai cunoscute maladii neurodegenerative, la baza acesteia aflându-se distrugerea celulelor cerebrale de către plăcile de proteine. Oamenii de știință explică faptul că proteinele tau devin periculoase atunci când sunt amestecate cu o mulțime de alte molecule, notează Medicalxpress.

Un studiu recent, realizat la Facultatea de Medicină a Universității New York, SUA,  a dus la descoperirea a 12 noi proteine care par a avea legătură cu formarea plăcilor de proteine tau, dar și cu Alzheimerul.

O mai bună înțelegere a evoluției Alzheimerului

„Descoperirile noastre extind înțelegerea noastră despre interacțiunile moleculare care determină apariția Alzheimerului și alte boli dăunătoare creierului legate de comportamentele necorespunzătoare ale proteinelor tau”, explică dr. Eleanor Drummond, coautoare a studiului.

Experții au legat apariția Alzheimerului de acumularea moleculelor de fosfat suplimentar pe proteine tau. Cu toate acestea, modul în care aceste legături dăunează neuronilor și ce alte proteine sunt implicate în dezvoltarea plăcilor specifice acestei boli reprezintă subiecte înțelese insuficient de către cercetători, explică Drummond.

În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au studiat mostre de țesut donate de către persoane care suferă de Alzheimer. După separarea nodurilor tau de țesutul înconjurător, cercetătorii au examinat plăcile pentru a identifica numeroasele proteine din interior.

Cercetătorii explică faptul că plăcile din țesuturile studiate erau formate din 542 proteine diferite, unele dintre acestea fiind implicate în procese esențiale precum producerea energiei, citirea materialului genetic sau digestie.

Studiul citat a fost publicat în jurnalul științific Brain.

Citește și:

10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer

Cercetătorii au descoperit o genă care suprimă simptomele Alzheimerului

Proteinele anormale din intestine joacă un rol important în evoluția Alzheimerului

Primele simptome ale Alzheimerului sunt cauzate de o genă identificată recent



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.