Zonele albastre între mit și realitate: Ce cunoaștem cu adevărat despre oazele longevității?
De mai bine de două decenii, conceptul de zone albastre („blue zones”) a captat atenția atât a publicului, cât și a comunității științifice. Aceste regiuni sunt familiariate cu numărul semnificativ de centenari și cu un mod de viață considerat ideal ce ar putea promova o viață lungă și sănătoasă. Celebrul explorator și autor Dan Buettner a popularizat denumirea datorită cercetărilor sale în zone precum Okinawa (Japonia), Ikaria (Grecia), Ogliastra (Sardinia, Italia) și Nicoya (Costa Rica). Conform teoriei sale, combinația dintre alimentația predominant vegetală, activitatea fizică naturală, relațiile sociale strânse și absența factorilor de stres ar explica longevitatea remarcabilă a locuitorilor acestor regiuni.
Cu toate acestea, în ultima vreme, această imagine idealizată a fost serios contestată de noi studii și critici care subliniază posibilele erori, mituri sau chiar fapte de fraudă și manipulare statistică. Așadar, cât de veritabile sunt avantajele zonelor albastre – și pot fi acestea replicate în societatea modernă?
Longevitate excepțională… sau statistici controversate?
În ciuda popularității rapide, zonele albastre au început să fie supuse unei analize mai critice. Unul dintre cei mai notabili critici este Saul J. Newman, cercetător la Oxford Institute of Population Aging. Într-o lucrare publicată în 2019 și susținută de analize ulterioare în 2024, Newman a descoperit o serie de anomalii în datele referitoare la supercentenari (persoane de peste 110 ani).
De exemplu, Newman a observat că în SUA, numărul persoanelor raportate ca supercentenari a scăzut semnificativ – cu până la 82% – după introducerea certificatelor oficiale de naștere. Aceasta ar indica faptul că multe dintre cazurile anterioare erau bazate pe informații neconfirmate, incomplete sau chiar falsificate, uneori pentru a obține pensii sau alte beneficii.
Cercetătorul semnalează, de asemenea, un fenomen curios: înregistrările de naștere ale supercentenarilor din anumite regiuni sunt adesea concentrate în zile care sunt multipli de 5 – o anomalie care ar putea evidenția rotunjiri necorespunzătoare sau date incorecte. Mai mult, Newman subliniază că unele zone albastre au, de fapt, factori macro-sociali care contrazic ideea de sănătate și longevitate crescută: venituri scăzute, analfabetism, rate ridicate ale criminalității și o speranță medie de viață națională modestă.
Astfel, o întrebare fundamentală este dacă aceste povești de viață longevă sunt reprezentative sau rezultate ale unor circumstanțe statistice neclare.
Răspunsul cercetătorilor: „Datele sunt autentice, dar avantajul este în declin”
Susținătorii veridicității zonelor albastre contestă acuzațiile de erori sau fraudă. Aceștia susțin că în cazul Sardiniei, informațiile despre centenari au fost validate exhaustiv prin arhive bisericești care datează din secolul XVII, folosind metode riguroase de confirmare a identității și a relațiilor genealogice pentru a elimina eventualele confuzii.
Similar, în Nicoya, Costa Rica, studiile s-au bazat pe înregistrări oficiale ale registrului civil, nu doar pe relatări orale sau date autodeclarate, ceea ce reduce riscul de erori sau manipulări.
Totuși, chiar și experții care cred în precizia datelor despre zonele albastre recunosc o realitate îngrijorătoare: avantajul acestor regiuni în ceea ce privește longevitatea tinde să dispară. În 2023, demograful Luis Rosero-Bixby a publicat un studiu care evidențiază că bărbații n
