Influența umană asupra stratosferei a debutat mai devreme decât s-a anticipat inițial.

Influența umană asupra stratosferei a debutat mai devreme decât s-a anticipat inițial.

**O echipă de cercetători în domeniul științelor climatice a constatat că impactul activităților umane asupra stratosferei a debutat mai devreme decât estimările anterioare.**

Studiul, publicat în renumita revistă *Proceedings of the National Academy of Sciences*, a folosit o combinație de date, teorii climatice și simulări pe computer pentru a reconstrui condițiile stratosferei începând de la sfârșitul erei industriale.

Deși încă din anii 1850 cercetătorii au început să observe că dioxidul de carbon poate reține căldura, a fost nevoie de un secol suplimentar pentru ca comunitatea științifică să recunoască faptul că acumularea de CO2 în atmosfera contribuie la schimbările climatice. Această avansare a fost posibilă datorită progreselor tehnologice precum sateliții meteorologici, baloanele de observație și rețelele de monitorizare de la sol, conform Phys.org.

### Cum putem identifca schimbările atmosferice istorice?

Pornind de la întrebarea: „Cât de departe în timp am putea observa modificările din stratosferă cauzate de activitățile umane, folosind instrumentele moderne?”, echipa a studiat comportamentul acestui strat al atmosferei, situat deasupra troposferei, unde se desfășoară fenomenele meteorologice.

Stratosfera se comportă diferit față de troposferă: în timp ce gazele cu efect de seră încălzesc suprafața Pământului, stratosfera se răcește. Această răcire, fiind mai puțin afectată de fluctuațiile meteorologice zilnice, oferă un indiciu mai clar și consistent al schimbărilor climatice pe termen lung.

În prezent, temperaturile din stratosferă pot fi monitorizate cu mare precizie prin sateliți. Totuși, pentru a investiga trecutul, cercetătorii au folosit date istorice, teorii climatice și nouă modele distincte pentru a simula influența emisiilor antropice asupra temperaturilor din stratosferă, începând din anul 1860, considerat începutul oficial al erei industriale.

### Dovezile există încă din 1885

Rezultatele au fost neașteptate: simulările indică faptul că semnele activităților umane în stratosferă ar fi fost evidente încă din anul 1885. Această descoperire este cu atât mai semnificativă cu cât precede apariția automobilului, un simbol al poluării moderne.

Cercetătorii subliniază că, deși automobilele nu existau la acea vreme, oamenii emiteau deja carbon în atmosferă de mii de ani, prin arderea cărbunelui, a lemnului și a altor materiale utilizate pentru încălzire, gătit și alte activități.

### Vă mai recomandăm să citiți și:

– [Oamenii de știință atrag atenția că schimbările climatice s-au agravat](https://www.descopera.ro/dnews/20882024-oamenii-de-stiinta-atrag-atentia-ca-schimbarile-climatice-s-au-agravat)
– [Test de cultură generală. Cine a descoperit schimbările climatice?](https://www.descopera.ro/natura/20867822-test-de-cultura-generala-cine-a-descoperit-schimbarile-climatice)
– [Mii de specii de animale sunt amenințate de schimbările climatice, arată o nouă analiză](https://www.descopera.ro/natura/20861341-mii-de-specii-de-animale-sunt-amenintate-de-schimbarile-climatice-arata-o-noua-analiza)
– [Cele mai populare fructe din lume, amenințate de criza climatică](https://www.descopera.ro/dnews/20856679-cele-mai-populare-fructe-din-lume-amenintate-de-criza-climatica)