Incendiu de vegetație la Machu Picchu. Pompierii peruani încearcă să țină flăcările sub control

Pompierii peruani încearcă din răsputeri să țină sub control un incendiu de vegetație din apropierea ruinelor incașe de la Machu Picchu. Flăcările puternice pun în pericol orașul antic din Munții Anzi. 

Incendiul de vegetație, care a cuprins o zonă de aproximativ jumătatea din suprafața Vaticanului, a fost stârnit marți, 28 iunie, după ce fermierii din regiuni au dat foc la iarbă și alte materiale pentru a pregăti semănarea culturilor.

Până miercuri, 29 iunie, în jur de 20 hectare au fost afectate de flăcări, a transmis primarul orașului Cuzco, situat în apropiere.

„Încercăm deja de două zile și nu a fost posibil să controlăm incendiul”

Machu Picchu, un complex de structuri din piatră situat în vârful unui munte, a fost construit în urmă cu peste 500 de ani de poporul incaș, al cărui imperiu a controlat zona vaste din America de Sud, din ceea ce este astăzi sudul Ecuadorului și până în centrul Republicii Chile.

Eforturile pompierilor au fost îngreunate de faptul că incendiul s-a extins într-o zonă destul de izolată, potrivit The Guardian.

„Încercăm deja de două zile și nu a fost posibil să controlăm incendiul, având în vedere faptul că zona este destul de dificil de accesat”, a explicat Roberto Abarca, director al biroului pentru siguranță și gestionarea riscurilor din Cuzco.

Machu Picchu, una dintre cele șapte minuni ale lumii

Ruinele absolut uimitoare, care au crescut considerabil popularitatea regiunii și au făcut zona din jurul orașului Cuzco principala atracție turistică din Peru, sunt considerate una dintre cele șapte minuni ale lumii.

Recent, un studiu a argumentat că denumirea sitului arheologic nu este Machu Picchu, ci de fapt Huayna Picchu, numit astfel de incași pentru vârful stâncos care se află cel mai aproape de sit. Machu Picchu este denumirea celui mai înalt munte din apropierea orașului antic.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. În ce țară se află legendarul oraș Machu Picchu?

Machu Picchu sau Huayna Picchu? Un studiu pune la îndoială numele legendarului oraș incaș

Așezarea Rúpac, cunoscută și ca „Machu Picchu din Lima”

Machu Picchu este mai vechi decât se credea anterior



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.