În cât timp te-ai putea reinfecta cu COVID-19? Un studiu spune că este puțin probabil ca mai devreme de șase luni

Oamenii care au avut COVID-19 este puţin probabil să se reinfecteze din nou timp de cel puţin şase luni după prima infectare. Concluzia a fost trasă în urma unui studiu britanic efectuat în rândul cadrelor medicale care se află în prima linie în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au afirmat că rezultatul studiului ar trebui să ofere o oarecare siguranță pentru cele peste 57 de milioane de persoane din întreaga lume care au fost infectate cu COVID-19.

„Este o veste foarte bună pentru că putem fi siguri că, cel puţin pe termen scurt, majoritatea oamenilor care au avut COVID-19 nu se vor îmbolnăvi din nou”, a declarat David Eyre, profesor la Departamentul pentru Sănătatea Populaţiei din cadrul Oxford și unul dintre coautorii studiului, potrivit Reuters.

Cazuri izolate de reinfectare cu COVID-19, boala provocată de virusul SARS-CoV-2, au provocat îngrijorări că imunitatea dobândită ar putea fi de scurtă durată, iar pacienţii care s-au recuperat s-ar putea îmbolnăvi rapid din nou.

Este posibil ca reinfectarea cu COVID-19 să fie extrem de rară

Rezultatele studiului, efectuat în rândul unui grup de angajaţi în domeniul sanitar din Marea Britanie, sugerează că este posibil ca reinfectarea să fie extrem de rară.

„O infecție cu COVID-19 oferă protecţie împotriva reinfectării pentru majoritatea oamenilor timp de minimum şase luni”, a precizat Eyre. „Nu am găsit infecţii simptomatice noi la niciunul dintre participanţii care au fost testaţi pozitiv pentru anticorpi”, a adăugat el.

Parte a unui program major de testare a personalului, studiul a fost realizat timp de 30 de săptămâni, între aprilie şi noiembrie 2020. Rezultatele cercetării încă nu au fost evaluate de alţi oameni de ştiinţă, dar au fost publicate pe site-ul MedRxiv.

În timpul studiului, 89 din 11.052 de angajați fără anticorpi au contractat o nouă infecție cu simptome, în timp ce niciunul dintre cei 1.246 de angajați care aveau anticorpi nu a dezvoltat o infecție simptomatică.

Totodată, personalul cu anticorpi a fost mai puțin probabil să fie testat pozitiv pentru COVID-19 fără simptome, au spus cercetătorii. Potrivit acestora, 76 de lucrători din domeniul medical fără anticorpi au fost testați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, comparativ cu doar trei care aveau anticorpi. Cei trei au fost bine și nu au dezvoltat simptome ale infecției COVID-19, au precizat cercetătorii.

„Vom continua să monitorizăm cu atenţie acest grup pentru a vedea cât durează protecţia şi dacă infecţia anterioară afectează gravitatea bolii dacă oamenii se reinfectează”, a mai spus Eyre.

Un studiu american dat publicității săptămâna aceasta, care a analizat o serie de cercetări care nu au fost publicate într-un jurnal de știință, a indicat că imunitatea celor care au avut coronavirusul poate dura de la 8 luni la câțiva ani.

Vă recomandăm să citiți și:

OMS nu recomandă folosirea Remdesivir la pacienţii COVID-19

O nouă tulpină de SARS-CoV-2 ar putea fi mai periculoasă, dar vulnerabilă în fața unui vaccin

Plasma poate eradica virusul SARS-CoV-2 de pe o multitudine de suprafețe în doar câteva secunde

Analiză: Primele vaccinuri împotriva COVID-19 şi „imunitatea de turmă”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.