Implantologul Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciați din România, a murit de COVID-19. Aștepta să primească tratamentul cu Remdesivir

Medicul Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciaţi implantologi şi specialişti în chirurgie orală din România, a murit, joi, la spitalul Colentina, unde fusese internat cu COVID-19.

Taner Chemal, în vârstă de 49 de ani, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus, iar pe 15 iulie a fost internat la Spitalul Colentina din Bucureşti pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. În ultimele zile, el aştepta să primească tratamentul cu Remdesivir, dar a încetat din viaţă înainte ca acesta să ajungă.

Dr. Taner Chemal, specialist în implantologie avansată, chirurgie orală şi parodontologie, era fondatorul clinicii Implantodent din Constanţa şi unul dintre pionierii chirurgiei stomatologice din România, realizând în premieră mai multe intervenţii extrem de complicate.

A lansat anterior un apel către Ministerul Sănătății

Doctorul stomatolog Taner Chemal a lansat un apel, într-o intervenție la Gândul Live, în luna mai, adresat Ministerului Sănătății, pentru a emite norme clare de reglementare a serviciilor stomatologice în contextul în care profesioniștii din domeniul dentar trebuie să plătească sume consitente pentru a asigura măsuri de protecție, sume care, în lipsa unui sprijin guvernamental, vor crește facturile pacienților.

Taner Chemal era cunoscut și drept implantologul vedetelor.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.