Împărțim 60% din ADN cu bananele? Adevărul referitor la această declarație.

Împărțim 60% din ADN cu bananele? Adevărul referitor la această declarație.

Este adevărat că avem 60% din ADN comun cu bananele? Probabil ai dat peste această „curiozitate” la un moment dat. Pare ciudat, chiar amuzant; adică nu suntem nici galbeni, nici moi (cel puțin nu toți), așa că cum poate fi asta adevărat?

Ei bine, afirmația că avem 60% din ADN comun cu bananele se bazează pe fapte științifice reale. În 2013, un program al Institutului Național pentru Cercetarea Genomului Uman (NHGRI) din SUA a identificat o suprapunere notabilă între genomul uman și cel al bananei. Însă aici se încheie fundamentul solid.

Pentru început, nu este vorba despre „60% din ADN”, ci despre aproximativ 50% dintre genele noastre, ceea ce nu înseamnă că sunt identice sau că funcționează în același mod. De fapt, conform bioinformaticianului Mike Francis, „asta înseamnă cam 1% din ADN-ul nostru, în ceea ce privește secvențele efectiv comune”.

Avem 60% din ADN comun cu bananele? Care este realitatea?

Realitatea este mai complexă și mai puțin spectaculoasă: ceea ce avem în comun cu banana sunt produse genice, adică molecule de ARN sau proteine care apar atunci când anume gene sunt „activate”. Nici acestea nu sunt identice, ci doar aproximativ similare.

Totul a început de la un proiect realizat pentru o expoziție la Smithsonian Museum of Natural History (SUA), unde s-a comparat genomul bananei cu cel uman. Rezultatul: cam 7.000 de „corespondențe”, adică gene de banană care au un echivalent vag în genomul uman. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre genele bananei au o pereche aproximativă în genomul nostru. Totuși, chiar și aceste „perechi” au doar cam 40% similaritate la nivel de proteine.

Pe scurt? Nu avem 60% din ADN-ul nostru în comun cu banana. Împărtășim echivalentele funcționale a cam 60% dintre genele bananei, iar aceste echivalente sunt în medie 40% asemănătoare. Iar acest lucru se aplică doar unei părți restrânse din ADN-ul total, cam 2%, adică partea codantă, subliniază IFL Science.

Confuzia pe care o fac mulți în legătură cu ADN-ul

De ce pare totuși atât de surprinzător? Pentru că avem tendința să credem că „ADN” înseamnă identitate biologică completă. Dar adevărul este mult mai nuanțat. ADN-ul este ca un plan al unei case, spune geneticianul Lawrence Brody: fiecare specie are un „stil de construcție” diferit, însă toate casele au baie, bucătărie, dormitor, funcții de bază care există într-o formă sau alta în fiecare construcție.

La fel, și oamenii, și bananele au gene care reglează procese fundamentale ale vieții, cum ar fi consumul de oxigen, diviziunea celulară și producția de energie. Aceste gene provin de la un strămoș comun, o celulă ancestrală care a apărut acum aproximativ 1,6 miliarde de ani.

Așadar, da, avem câteva lucruri în comun cu bananele.