La data de 1 iulie 1822, Imperiul Otoman a reinstaurat domniile pământene în Moldova și Țara Românească, punând astfel capăt domniilor fanariote. Ioan Sandu Sturdza a fost desemnat domnitor în Moldova, iar Grigore Ghica în Țara Românească, ca răspuns la nemulțumirile cauzate de corupția și instabilitatea generate de regimul fanariot. Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu, împreună cu cererile boierimii române de a restabili o administrație locală, au influențat decizia sultanului. Memorii adresate autorităților otomane solicitau domnii autohtone și diverse reforme sociale și economice. Noii domnitori aveau ca scop stabilizarea politică și socială, precum și reducerea abuzurilor administrației fanariote. Reformele instituționale au fost îngreunate de mandatul scurt și de contextul internațional, însă au fost implementate unele schimbări în justiție și fiscalitate. Cele mai mari opuneri au venit din partea oligarhiei boierești. Reinstaurarea domniilor pământene a creat condițiile necesare pentru dezvoltarea și emanciparea națională a principatelor române.
Impactul stăpânirii fanariote asupra românilor
