Impactul genetic al comerțului cu sclavi africani a fost dezvăluit printr-un studiu ADN

Un studiu ADN de mare importanță a dezvăluit soarta milioanelor de africani care au fost vânduți ca sclavi între secolele al XVI-lea și al XIX-lea.

Peste 50.000 de oameni au participat la studiu, cercetările reușind să identifice mai multe detalii despre „impactul genetic” al comerțului cu sclavi asupra populațiilor din zilele noastre care locuiesc în America de Nord.

Studiul arată în mod clar consecințele bolilor, rasismului, maltratării și a violului.

Peste 12,5 milioane de africani au fost vânduți între 1515 și până la mijlocul secolului al XIX-lea.

În jur de două milioane de bărbați, femei și copii au murit în drum spre America de Nord.

În unele cazuri, rezultatele studiului au fost surprinzătoare

Studiul ADN a fost desfășurat de compania 23andMe și a inclus 30.000 de oameni de origine africană care locuiesc de ambele părți ale Atlanticului. Descoperirile au fost publicate în American Journal of Human Genetics.

Deși majoritatea rezultatelor studiului au fost de acord cu documentele istorice despre locurile din care au fost luați oamenii din Africa și unde au devenit sclavi în America de Nord, „în unele cazuri, rezultatele au arătat cu totul altceva”.

Studiul a descoperit că majoritatea americanilor de origine africană au rădăcini în teritorii situate acum în Angola și Republica Democratică Congo.

Ceea ce a fost surprinzător a fost reprezentarea peste măsură a strămoșilor nigerieni din SUA și America Latină în comparație cu numărul sclavilor înregistrat din acea regiune.

Forțarea sclavilor de a face copii, o metodă de a asigura o forță de muncă

Cercetătorii au spus că acest lucru poate fi explicat prin „comerțul între colonii care a avut loc în mod special între 1619 și 1807”, scrie BBC.

Studiul a mai subliniat că „practica forțării sclavilor de a face copii a fost o metodă de a asigura o forță de muncă în apropiere de abolirea comerțului transatlantic cu sclavi”. În Statele Unite, femeilor li se promitea deseori libertatea în schimbul reproducerii și politicile rasiste s-au opus amestecării raselor diferite, au mai spus oamenii de știință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un mare explorator ar fi putut avea sclavi negri. Abolirea acestui obicei s-a făcut cu mai puţin timp în urmă decât te-ai aştepta

400 de ani de la primul transport de sclavi în SUA. Cum a început această practică

Oase vechi de 500 de ani spun povestea primilor sclavi africani din America

Au supravieţuit ultimului comerţ cu sclavi şi şi-au construit propriul colţ de Africa în SUA



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.