Imagini spectaculoase. Capre negre surprinse pe crestele Munților Piatra Craiului

Mai multe capre negre au fost filmate de la mare distanță în timp ce traversează crestele Munților Piatra Craiului. Deși este primăvară, vârfurile montane sunt acoperite cu zăpadă.

Imaginile au fost obținute de unul dintre angajații Romsilva în timpul unei acțiuni de monitorizare a faunei. Specialiștii companiei au explicat de ce preferă caprele negre zonele foarte înalte.

De ce preferă caprele negre versanții înclinați?

„Având musculatura dezvoltată și copitele despicate, perfect adaptate zonei montane, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde își procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor. Caprele negre se hrănesc cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna caprele consumă mușchi sau licheni. În iernile grele, caprele negre preferă versanții înclinați, de pe care cade zăpada, unde găsesc mai ușor hrana și se adăpostesc de prădători, în special râșii. Iarba uscată, cu care se hrănesc iernile, este mai ușor descoperită aici, ca și mușchi, licheni sau cetină de molid”, au explicat reprezentanții Romsilva, potrivit Mediafax.

Parcul Național Piatra Craiului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare sunt păduri.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.