Imagini inedite au surprins forfota de pe aleea urșilor dintr-o pădure din județul Hunedoara

Mai mulți urși au fost filmați de o cameră de monitorizare a faunei dintr-o pădure din județul Hunedoara. Camera a fost montată pe marginea unei alei de angajații Romsilva, compania națională care administrează rezervația naturală.

Filmarea cuprinde imagini cu urși care trec ziua și noaptea pe o cărare din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

„Forfotă mare pe aleea urșilor într-o pădure din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Camera de monitorizare amplasată de specialiștii Romsilva a înregistrat un du-te-vino al urșilor zi și noapte”, au anunțat reprezentanții Romsilva.

România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din UE

Potrivit specialiștilor, România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Uniunea Europeană. Urșii au habitatul în pădurile din zona montană a lanțului carpatic, potrivit Mediafax.

Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina are o suprafață de peste 38.000 de hectare, din care peste 26.500 de hectare sunt păduri. Parcul este situat în vestul țării, în județul Hunedoara, în zona Munților Șureanu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.