Imagine inedită surprinsă pe planeta Marte – Descoperirile cercetătorilor de la NASA

Imagine inedită surprinsă pe planeta Marte – Descoperirile cercetătorilor de la NASA

NASA a lansat o panoramă extraordinară în care vârful imensului vulcan Arsia Mons străbate norii de gheață de dimineață, oferind, astfel, noi informații despre atmosfera marțiană pentru cei interesați. Un nou set de imagini uimitoare realizate de satelitul Odyssey al NASA prezintă o vedere rară a peisajului marțian: vârful vulcanului Arsia Mons ridicându-se deasupra norilor de gheață de apă, la începutul unei dimineți pe Marte.

### Fenomenul, destul de rar întâlnit

Acest fenomen a fost observat în perioada în care Planeta Roșie se află la distanța maximă față de Soare, când norii echatoriali sunt frecvent întâlniți, conform Science Alert. Arsia Mons face parte din sistemul vulcanic Tharsis Montes, situat aproape de ecuatorul planetei. Este cel mai înalt dintre cele trei vulcani din zonă, atingând aproape 20 de kilometri altitudine, de peste două ori mai înalt decât Everestul și având un volum de aproximativ 30 de ori mai mare decât cel al vulcanului Mauna Loa de pe Pământ. Totuși, nu este cel mai mare vulcan marțian; acest titlu este deținut de Olympus Mons, găsit tot în regiunea Tharsis.

### Cum au fost obținute imaginile

Imaginile au fost obținute printr-o manevră neobișnuită: Odyssey și-a rotit camera cu 90 de grade, orientând-o spre orizont, nu direct spre pământ, așa cum se întâmplă de obicei. Această perspectivă permite o analiză mai detaliată a straturilor atmosferice marțiene și a dinamicii norilor. Norii înalți se formează atunci când aerul umed se ridică pe pantele abrupte ale vulcanului și se răcește rapid, ceea ce permite formarea cristalelor de gheață. În această perioadă a anului marțian se dezvoltă, de asemenea, banda de nori care înconjoară ecuatorul planetei. Acest fenomen a fost observat anterior de roverul Curiosity în 2017 de la sol, dar imaginile actuale oferă pentru prima dată o viziune clară din aer.

„Am ales să ne concentrăm pe Arsia Mons sperând să vedem vârful ridicându-se deasupra norilor matinali”, a declarat Jonathon Hill, inginer aerospațial la Arizona State University. „Și nu ne-a dezamăgit.” Noua panoramă contribuie, fără îndoială, la o mai bună înțelegere a proceselor atmosferice marțiene și oferă o perspectivă impresionantă asupra peisajului uneia dintre cele mai captivante regiuni de pe Planeta Roșie.