Oamenii de știință investighează un posibil tratament pentru autism: hormonul vasopresină
Un cercetare recentă oferă un nou suflu de optimism pentru studiile legate de tratamentul autismului. O echipă de cercetători din Statele Unite, sub conducerea Catherinei Talbot, profesoară de psihologie la Florida Institute of Technology, a realizat descoperiri promițătoare în urma unei serii de experimente efectuate pe maimuțe rhesus. Studiul lor sugerează că administrarea de vasopresină – un hormon asociat comportamentelor sociale – ar putea constitui un tratament eficient pentru anumite simptome ale tulburărilor din spectrul autist (ASD).
Autismul: o creștere a prevalenței și o nevoie acută de tratamente mai eficiente
Conform datelor de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), autismul afectează aproximativ 1 din 36 de copii, cu o incidență în urcare față de anii anteriori. În prezent, opțiunile aprobate pentru tratamentul autismului sunt extrem de restrânse: doar două tratamente sunt autorizate de Food and Drug Administration (FDA), ambele concentrându-se doar asupra simptomelor secundare, cum ar fi iritabilitatea, fără a aborda problema fundamentală a tulburării.
Această situație a motivat cercetătorii să caute alternative noi, mai specifice și mai eficiente. Studiul coordonat de Catherine Talbot reprezintă un pas crucial în această direcție.
De ce maimuțele rhesus?
Maimuțele rhesus se dovedesc a fi o specie deosebit de valoroasă în studiile privind comportamentul social, având trăsături sociale variate, asemănătoare cu cele ale oamenilor. Unele dintre aceste maimuțe sunt extrem de sociabile, în timp ce altele evită activ interacțiunile sociale – un comportament similar cu cel observat în anumite forme de autism uman. Aceste asemănări le fac un model animal eficient pentru cercetarea aspectelor neurologice și comportamentale legate de spectrul autist.
Vasopresina: un hormon ce influențează comportamentul social
Vasopresina este un hormon natural sintetizat în creier, recunoscut pentru rolul său în reglarea apei din organism, dar și pentru influența sa asupra comportamentului social – inclusiv în legătura afectivă, recunoașterea facială și interacțiunile sociale. Studiile anterioare au arătat că persoanele (fie umane, fie primate) care manifestă dificultăți sociale au, în general, niveluri scăzute de vasopresină.
Cu toate acestea, unele cercetări efectuate pe rozătoare au sugerat că suplimentarea cu vasopresină ar putea determina comportamente agresive – un efect secundar nedorit pentru un tratament potențial. Talbot și membrii echipei sale au decis să investigheze această teorie în condiții mai specifice, concentrându-se pe animale cu tendințe antisosiale, nu pe cele neurotipice.
Cum s-a desfășurat studiul?
Echipa de cercetare a ales masculi de maimuță rhesus cu niveluri scăzute de vasopresină și cu interacțiuni sociale limitate. Aceștia au fost supuși unei proceduri neinvazive de suplimentare cu vasopresină, inhalând hormonul sub formă de vapori printr-un dispozitiv nebulizator, în timp ce primeau recompense cu sucul lor preferat.
După câteva săptămâni de tratament, cercetătorii au observat modificări semnificative în comportamentul maimuțelor. În loc să ignore stimulii sociali – așa cum procedau anterior – acestea au început să reacționeze pozitiv la gesturi prietenoase și și-au îmbunătățit abilitatea de a recunoaște fețele, un indicator esențial al funcționării sociale. Este important de menționat că nu s-a observat o creștere a agresivității.
Rezultatele au fost publicate în prestigioasa revistă științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), având contribuții din partea universităților Florida Tech, Stanford, UC Davis și Centrul Național pentru Primatologie din California.
Ce urmează?
Studiul lui Talbot
