Idei parcă scoase din romane științifico-fantastice primesc finanțări uriașe de la NASA

Avioane construite pentru cel mai mare satelit al lui Saturn, blocuri de construcție care creeze habitate pe Marte, mega-constelații de sateliți de mare adâncime și conducte de oxigen pe Lună sunt doar câteva dintre cele 14 proiecte experimentale selectate de NASA pentru a primi o mai mare parte din finanțare în cadrul unui efort avansare în explorarea spațiului de către agenție. 

În cadrul programului Concepte Inovatoare Avansate (NIAC), fiecare dintre aceste proiecte îndrăznețe de cercetare va primi finanțare în valoare de 175.000 de dolari pentru a finaliza un studiu de fază 1, potrivit IFL Science.

NASA a transmis că proiectele sunt încă în „stadii foarte timpurii de dezvoltare conceptuală”, dar speră că micul impuls financiar ar putea să arate care dintre aceste idei cu risc ridicat și recompensă mare are potențialul de a porni la drum.

„NASA îndrăznește să facă imposibilul posibil. Acest lucru este realizabil doar datorită inovatorilor, gânditorilor și realizatorilor care ne ajută să ne imaginăm și să ne pregătim pentru viitorul explorării spațiale. Programul NIAC ajută să le ofere acestor oameni de știință și ingineri cu viziune de viitor instrumentele și sprijinul de care au nevoie pentru a stimula tehnologia care va permite viitoarele misiuni ale NASA”, a declarat Bill Nelson, administratorul NASA, într-un comunicat.

Hidroavionul care să efectueze misiuni pe Titan, satelitul lui Saturn

Una dintre inițiativele selectate este cea de la Planet Enterprises, cu sediul în Washington, SUA, pentru viziunea reprezentanților acesteia de a crea un avion capabil să efectueze misiuni complete pe Titan, satelitul lui Saturn. Titan este o lume înghețată, cu o atmosferă densă și aurie, despre care se crede că are potențialul de a găzdui viață extraterestră.

Misiunea „TitanAir” ar implica un vehicul asemănător unui hidroavion, capabil să planeze în jurul satelitului și să capteze condensarea metanului și a substanțelor organice complexe suspendate. De asemenea, ar putea ateriza pe lacurile de gheață pentru a colecta mostre lichide.

O conductă de oxigen pe Lună, destinată viitoarelor așezări umane

Un alt proiect care pare desprins direct din romanele științifico-fantastice vine de la Lunar Resources, Inc. din Houston. Ideea lor este de a instala o conductă de oxigen pe suprafața Lunii pentru a deservi viitoarele așezări umane de acolo.

Compania speră să extragă oxigen din praf și apă din gheața lunară de la Polul Sud al Lunii și apoi să folosească pompe pe o conductă de cinci kilometri lungime pentru a ajunge la habitatele umane, rovere și vehicule de lansare care ar avea nevoie de oxigen.

Un observator și blocuri menite să creeze habitate pe Marte

Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA, au prezentat planul Marelui Observator pentru lungimi de undă (GO-LoW), care speră să desfășoare mii de sateliți în spațiu, în puncte situate între Pământ și Soare. Sarcina lor va fi să măsoare câmpurile magnetice ale exoplanetelor terestre prin detectarea emisiilor radio ale acestora.

Universitatea din Nebraska, SUA a obținut o subvenție de la NASA propunând blocuri de construcție care se dezvoltă singure și care ar putea fi folosite pentru a construi habitate pe Marte. Propunerea lor este de a folosi cianobacteriile și ciupercile ca agenți de construcție care vor produce biominerale, cum ar fi carbonatul de calciu și biopolimeri care ar putea fi folosiți ca materiale solide de construcție.

O „lanternă” care să ilumineze zonele întunecate de pe Lună

Lanterna EmberCore a fost prezentată de Ultra Safe Nuclear Corporation. Planul lor este esențial pentru a dezvolta o „lanternă” de înaltă tehnologie, care să poată ilumina regiunile întunecate ale Lunii cu ajutorul razelor X/raze gamma. Acest lucru, speră compania, ar putea ajuta la dezvăluirea compoziției geologice din roca de bază a regiunii nevăzute a Lunii.

O serie de alte proiecte din cadrul programului NIAC pot fi găsite într-un comunicat transmis recent de NASA.

Vă mai recomandăm și: 

NASA a descoperit pietre prețioase pe Marte

NASA și Armata SUA, alarmate de progresul „uimitor” al Chinei. „Suntem într-o cursă spațială”

O stea în plină explozie a fost surprinsă de Telescopul Hubble

Telescopul James Webb a descoperit cele mai vechi stele din Univers



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.