I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Ion Gheorghe Duca, pe scurt I. G. Duca, a fost unul dintre oamenii de stat care au marcat decisiv România în prima parte a perioadei interbelice. Școlit în tainele partidului de către Ionel Brătianu, liberalul I. G. Duca avea să îi calce pe urme cu brio, dar într-o notă diferită, influențând nu numai destinul țării, prin deciziile luate ca ministru și, pentru scurt timp, ca șef al Consiliului de Miniștri, ci și pe cel al PNL. A fost unul dintre marii teoreticieni ai doctrinei PNL și al modului în care ar trebui să se facă politică.

Născut în București la 20 decembrie 1879, I. G. Duca a fost fiul inginerului Gheorghe Duca, (director al Căilor Ferate Române, al Școlii de Poduri și Șosele din București), și al Luciei Ghica, domnișoară de onoare a reginei Elisabeta.

Extrem de serios și dedicat învățăturii, tânărul Duca și-a luat în 1897 Bacalaureatul la Liceul „Sfântul Sava”, iar în toamna aceluiași an începe Dreptul la Sorbona, Paris. Rămas orfan de tată, doi ani mai târziu, și nevoit să se întrețină din punct de vedere financiar, devine colaborator la ziarul „Universul”, unde trimite corespondențe în chestiuni de politică externă, de la Paris. Astfel își va forma condeiul pentru scrierile sale viitoare care vor fi de referință pentru istoriografia românească, devenind un bun analist și istoric al timpurilor pe care le-a trăit. Totodată va fi unul dintre marii publiciști ai vremii, mărturie fiind analizele lui din publicații precum „Universul”, „Viața Românească” și „Viitorul”, al cărui director a fost mai târziu.

Doctorat în drept și științe politice

În 1902, Ion Gheorghe Duca revine în țară, după obținerea doctoratului în drept și științe politice cu teza „Les societés cooperativés en Roumanie” („Societățile Cooperatiste din România”) . Avea 23 de ani și, întrebat de ministrul de Justiție, Eugen Stătescu, unde ar vrea să își lucreze, tânărul Duca i-a răspuns: „Oriunde, dreptatea e la fel”.

Va începe să profeseze ca ajutor de judecător la Ocolul Râmnicu Vâlcea, iar în numai câteva luni trece în zona bancară, la Casa Centrală a Cooperației. Ulterior devine director al Casei Centrale a Băncilor Populare.

Intrarea în politică o va face în 1907, în Partidul Național Liberal, pe listele căruia candidează la alegerile parlamentare. Devine deputat de Vâlcea la numai 28 de ani și demisionează de la Casa Centrală a Băncilor Populare. Își va dezvălui încă de la începutul carierei politice capacitatea de bun orator, stârnind admirația lui Take Ionescu care avea să îi ureze: „Tinere, să dea Dumnezeu să ai mai puţini pizmuitori şi mai mult noroc decât mine!”

Cel mai tânăr ministru al lui Ionel Brătianu

Părea că va avea noroc. La 35 de ani a devenit ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, fiind cel mai tânăr ministru al cabinetului condus de Ion I. C. (Ionel) Brătianu în perioada Primului Război Mondial. Este și perioada în care Duca își va desăvârși ucenicia sub Ionel Brătianu care l-a format spre a-i urma în calitatea de lider al PNL. Totodată, este perioada în care România va trece prin momente de cumpănă care vor culmina însă cu o mare victorie: unirea tuturor românilor definitivată la 1 decembrie 1918.

În calitate de ministru al Instrucțiunii și Cultelor va încerca să continue munca lui Spiru Haret, cu care colaborase anterior, pentru consolidarea învățământului românesc. În această linie a crescut numărul școlilor primare de la sate și al școlilor normale și seminariilor de la orașe.

Credit foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

În timpul primului mandat de ministru a fost martor la două momente cheie din istoria României: neutralitate hotărâtă prin Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914 și, mai târziu, decizia de intrare în Primul Război Mondial a României, de partea Antantei, stabilită prin Consiliul de Coroană de la data de 14/27 august 1916. Totodată, s-a numărat printre cei care au redactat textul Tratatului cu Antanta și a fost martor, în casa lui Vintilă Brătianu, la semnarea acestui tratat.

După război, Ionel Brătianu îi încredințează lui I. G. Duca Ministerul Agriculturii și Domeniilor, mandat pe care l-a deținut numai un an, dar în care a elaborat, printre altele, decretele de lege ce stabileau expropierea proprietăților rurale pentru cauze de utilitate națională, determinarea pământurilor cultivabile care urmau să fie expropriate și a condițiilor în care se va face acest lucru. Duca semna astfel primele decrete care au stat la baza viitoarei Reforme Agrare din 1921 prin care s-a început împroprietărirea țăranilor cu pământ.

I.G. Duca, marele diplomat

În 1922, Ion Gheorghe Duca devine ministru al Afacerilor Străine în guvernul lui Ion I.C. Brătianu.
În cei patru ani de mandat la conducerea diplomației române, liberalul s-a concentrat pe întărirea relațiilor internaționale ale țării noastre și a alianțelor cu țările vecine, precum Mica înțelegere, creată de România, Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia) între 1920 – 1921 cu scopul de a opri revizionismul Ungariei care voia redobândirea Transilvaniei, teritoriul românesc revenit la patria-mamă prin unirea din 1918.

În acest sens, I.G. Duca a semnat la 14 septembrie 1923, la Praga, Convenția militară tripartită a Micii Înţelegeri, prin care cele trei țări se obligau să se sprijine militar reciproc în cazul unui atac armat din partea Ungariei.

Credit foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Problema Banatului pe care Ion I. C. Brătianu nu reușise să o rezolve la conferința de Pace de la Paris, unde a obținut recunoașterea Marii Uniri, va fi soluționată de Duca. Despre aceasta avea să vorbească într-un discurs despre politica externă a României în anii guvernării liberale, susținut în ședința Camerei Deputaților din 20 martie 1924:

Cu sârbii am rezolvat chestiunea graniței din Banat… am încheiat cu sârbii o convențiune pentru reglementarea situațiunii locuitorilor a căror proprietăți sunt tăiate de graniță, iar în momentul de față tratăm direct cu guvernul din Belgrad rezolvarea chestiunii școlilor și bisericilor din Banatul sârbesc și din Banatul românesc și am nădejdea că aceste tratative vor ajunge la un rezultat satisfăcător…

Duca a fost ministru de Externe într-o perioadă în care România trebuia să-și întărească poziția și noile granițe stabilite la 1 decembrie 1918 și să își promoveze interesele. Iar pentru asta era nevoie și de alianțe. Astfel, s-a axat pe consolidarea relației cu Polonia, în urma alianței încheiate în 1921, pe prietenia cu Franța, parafată printr-un tratat bilateral din 1926, dar și apropierea de Marea Britanie.

„În fața străinătății nu trebuie să fie partide, ci o singură și nedespărțită Românie”

În politica de alianțe s-a ghidat pe principiul enunțat încă din ianuarie 1913, în cadrul unei conferințe organizate la Cercul de Studii al Partidului Național Liberal: „Politica noastră externă, a României, … poate să fie o politică de simple amiciții, poate să fie o politică de alianțe, chiar de alianțe intime și credincioase, dar nu o politică de supunere oarbă. Și de abdicare a oricărei individualități și a oricărui spirit de inițiative, căci o asemenea politică este incompatibilă cu interesele acestui Stat și cu demnitatea noastră națională”.

Principiul după care I.G. Duca s-a ghidat în politica externă a fost neimplicarea în chestiunile interne ale altor țări. În primul său discurs ca ministru al Afacerilor Străine, susținut în 30 ianuarie 1922 în Parlamentul României, el afirma:

Oricare cunoaște politica românească, știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nicio împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră… În fața străinătății nu trebuie să fie partide, ci o singură și nedespărțită Românie.

Interesele României în străinătate puteau fi realizate doar cu oameni competenți. Astfel că Duca a decis păstrarea în minister a profesioniștilor vechi de mare valoare, precum Constantin Diamandy, unul dintre artizanii diplomației românești din timpul Primului Război Mondial. A hotărât și angajarea unor tineri profesioniști în diplomație, poligloți și absolvenți ai universităților și institutelor de specialitate românești. Purtătorii de cuvânt au fost selectați în urma unor criterii riguroase, aceștia fiind oameni de cultură, publiciști și scriitori.

Profesionalismul lui I.G. Duca a fost recunoscut și la nivel internațional, în 1924 fiind ales preşedinte al Comisiei pentru reducerea armamentelor şi vicepreşedinte al Adunării Generale a Ligii Naţiunilor.
Ion Gheorghe Duca a fost și ministru de Interne între 1927 – 1928, într-o perioadă extrem de agitată pe scena politică românească, ca urmare a decesului regelui Ferdinand I și a primului-ministru Ionel Brătianu. Duca era un om de ordine căruia nu îi plăceau viziunile totalitare și anarhiste, de aceea a fost un oponent al Gărzii de Fier, dar și al întoarcerii în țară a lui Carol al II-lea.

Devenit președinte al PNL în 28 decembrie 1930, după moartea lui Vintilă Brătianu, I.G. Duca va critica tendințele autoritare ale regelui Carol al II-lea care voia să instaureze dictatura personală.

Premierul chiriaș

În 14 noiembrie 1933 a devenit prim-ministru, iar programul lui de guvernare viza întărirea regimului parlamentar – constituțional, stabilizarea economică ca urmare a Marii Crize, reducerea impozitelor și combaterea șomajului, precum și limitarea mișcărilor extremiste.

Nu va apuca să își vadă realizate obiectivele, fiind asasinat în 29 decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia de către un grup ce va fi numit ulterior „Nicadorii”, alcătuit din legionarii Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace.

Credit foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Dispărea astfel, la vârsta de 54 de ani, unul dintre marii lideri liberali și oameni politici pe care i-a avut România interbelică. A lăsat moștenire o serie de volume memorialistice, unele publicate post mortem, de mare valoare istorică.

Peste câțiva ani, Gheorghe Selten, unul dintre apropiații lui, avea să scrie despre el: „(I.G. Duca, n.r.) a fost modest până la sfiiciune, cinstit până la abstractizarea persoanei sale, drept până la o indolentă slăbiciune. N-a făcut niciodată paradă de cultura sa vastă, de talentul său superior, de inteligența sa prodigioasă. N-a fost bogat și nu s-a îmbogățit… N-a putut să-și strângă bani pentru a-și face o casă măcar, veșnic a fost chiriaș”.

Vă recomandăm să citiți și:

A fost inaugurat Muzeul Național „Brătianu”. „Românii vor avea un loc unde să se întâlnească cu istoria”

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari

”Tăchiţă gură de aur”, unul dintre marii oratori ai României pe care Ion C. Brătianu nu-l putea suferi



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.